MENIU

O nouă SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ. Anunţul, făcut de Administraţia Prezidenţială

O nouă SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ. Anunţul, făcut de Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare al Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, ca zi de sărbătoare naţională, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.

Legea, având ca iniţiatori peste 100 de deputaţi şi senatori din mai multe grupuri parlamentare, scrie ziarulring.ro, a fost adoptată în 3 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, cu 276 de voturi "pentru", 4 "împotrivă" şi 11 abţineri. Şi Senatul, prima Cameră sesizată, a aprobat proiectul de lege în iunie.

"Se declară ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, ca zi de sărbătoare naţională. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi/sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile", stipulează textul legislativ.