O nouă premieră la NASA - misiune pe Venus, după 30 de ani. Ce urmăresc cercetătorii
NASA a anunțat că va trimite două noi misiuni pe Venus, între 2028 și 2030, cu scopul de a analiza atmosfera planetei şi caracteristicile sale geologice. Misiunile au primit o finanțare de 500 de miliarde de dolari, a mai precizat agenția. Ultima sondă care a vizitat planeta, în 1990, a fost Magellan.
”Misiunile vor oferi ”şansa de a investiga o planetă pe care nu am mai fost de 30 de ani”, a declarat administratorul agenţiei, Bill Nelson.
Misiunile au fost alese după un proces de evaluare şi pe baza potenţialei lor valori ştiinţifice şi a fezabilităţii planurilor de dezvoltare. ”Aceste misiuni surori au ca obiectiv înţelegerea cum Venus a devenit un tărâm ca un infern, capabil să topească plumbul la suprafaţă”, a adăugat Nelson.
Venus, a doua planetă de la Soare, este cea mai fierbinte din Sistemul Solar, cu o temperatură la suprafaţă de 500 de grade Celsius.
Misiunea Davinci+ (Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble gases, Chemistry, and Imaging) va analiza atmosfera planetei, cu scopul de a obţine informaţii despre cum s-a format şi evoluat. Va încerca să determine şi dacă Venus a avut un ocean. Davinci+ este aşteptat să transmită primele imagini de înaltă rezoluţie ale caracteristicilor geologice, numite ”tesserae”. Cercetătorii cred că acestea pot fi comparabile cu continentele de pe Pământ şi pot sugera că Venus are plăci tectonice.
A doua misiune, Veritas (Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography, and Spectroscopy) va cartografia suprafaţa planetei pentru a fi înţeleasă istoria geologică şi pentru a investiga cum s-a dezvoltat atât de diferit faţă de Pământ. Va folosi un tip de radar pentru a consemna suprafaţa şi pentru a descoperi dacă vulcani şi cutremure există încă.
”Este uimitor cât de puţine cunoaştem despre Venus, dar rezultatele combinate ale acestor misiuni ne vor spune despre planetă, de la norii de pe cer până la vulcanii de pe suprafaţă şi miezul ei. Va fi ca şi când am redescoperi planeta”, a subliniat Tom Wagner de la Planetary Science Division a NASA, potrivit hotnews.