MENIU

O manevră pe care o fac toți șoferii români, declarată ilegală. Ce spune Poliția Rutieră

Oprirea şi staţionarea pe trotuar este interzisă ca regulă generală, dar poate fi permisă dacă există un panou care specifică acest lucru. Şi în acest caz, este nevoie să fie lăsat un spaţiu liber de 1 metru

Cu toate acestea Poliţia Rutieră susţine că este nevoie doar de spaţiu de un metru lăsat liber, scrie observator.tv. Şi asta pentru că Codul Rutier şi regulamentul său de funcţionare se bat cap în cap. Primul spune că parcarea pe trotuar este permisă acolo unde există indicator, iar şoferii trebuie să asigure un spaţiu minim de un metru pentru pietoni. Regulamentul nu aminteşte nimic de indicator şi vorbeşte doar de distanţa de un metru.

O hotărâre a Tribunalului din Cluj a scos însă la iveală o anomalie din normele de aplicare a Codului Rutier care au omis să preia prevederile unui articol referitor la condiţiile în care se poate parca pe trotuar.

Codul Rutier spune următoarele, la articolul articolul 72, litera 7: „Este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lăţimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziţia pietonilor trebuie să fie de cel puţin un metru“. Cu alte cuvinte, Codul Rutier spune că un şofer poate parca pe trotuar doar dacă acolo există, mai întâi, un indicator rutier cu parcarea permisă şi dacă lasă minimum un metru distanţă între maşină şi marginea opusă a trotuarului, potrivit Gândul.ro.

Pentru ca acest Cod Rutier să poată fi pus în aplicare a fost nevoie de aprobarea HG nr. 1391/2006, adică „Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Regulamentul aprobat de guvern a omis să preia prevederea integrală din Codul Rutier, astfel încât formularea legată de parcarea pe trotuar a ajuns în următoarea formă: articolul 142, litera n – „Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin un metru pentru circulaţia pietonilor“.

După cum se observă, normele de aplicare nu mai amintesc despre obligativitatea marcării cu indicatoare a trotuarelor unde se poate parca statuând că orice şofer poate parca pe trotuar cu condiţia să lase distanţa minimă obligatorie de un metru până la marginea opusă a trotuarului pentru pietoni.

Mai multe articole despre:
parcare trotuar interzisă