O hotărâre judecătorească fără precedent zguduie alegerile din România: de ce a fost mazilită Șoșoacă - analiză POLITICO
Instanţa supremă din România este acuzată de amestec nedemocratic în alegeri după ce a eliminat un candidat antisemit, pro-rus şi de extremă-dreapta de pe buletinul de vot prezidenţial, pe motiv că ar ameninţa poziţia ţării în Uniunea Europeană şi NATO, scrie POLITICO, referindu-se la cazul eurodeputatei Diana Şoşoacă.
Dianei Şoşoacă, şefa partidului ultranaţionalist S.O.S România, care a fost aleasă în Parlamentul European în iunie, i s-a interzis la începutul acestei luni să candideze la alegerile prezidenţiale, care au prevăzute două tururi de scrutin, la 24 noiembrie şi 8 decembrie, scrie publicația de la Bruxelles, citată de news.ro
Decizia fără precedent a Curţii Constituţionale a României (CCR) a stârnit critici din partea rivalilor lui Şoşoacă din întregul spectru politic, cuprinzând socialişti, liberali şi experţi.
"Este pentru prima dată când instanţa scoate un candidat din cursa prezidenţială pe baza declaraţiilor sale publice", arată Alexandra Iancu, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, într-un comentariu pentru Politico.
„Este derutant, pentru că am avut anterior candidaţi care nu erau neapărat în conformitate cu valorile democratice, dar această problemă nu a fost ridicată înainte”, a completat Iancu, arătând că „este prima dată când (instanţa) analizează valorile şi principiile Constituţiei şi dacă un candidat le respectă”.
.