MENIU

O femeie a fost ARESTATĂ pentru 30 de zile, acuzată de fapte de trafic de influenţă comise după ce şi-a creat mai multe conturi false pe Facebook

O femeie a fost arestată preventiv pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Suceava fiind acuzată de mai multe fapte de trafic de influenţă comise după ce şi-a creat mai multe identităţi false pe facebook, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Inculpata şi-a făcut iniţial mai multe conturi false de facebook care confereau apartenenţa unor persoane reale. Apoi a abordat o persoană care avea permisul de conducere reţinut şi a pretins că este poliţist la Serviciul Rutier Suceava solicitându-i suma de 800 euro, în schimbul exercitării influenţei faţă de un alt poliţist, pentru a-i fi returnat permisul. Şi în cazul celui de-al doilea poliţist, inculpata realizase un cont fals de facebook de pe care a abordat persoana respectivă, pentru a întări că îi va fi returnat permisul dacă dă suma pretinsă.

Banii au fost remişi în două tranşe, în datele de 6 aprilie, respectiv 7 aprilie 2020.

La câteva zile distanţă, inculpata a solicitat persoanei respective, prin acelaşi cont fals de facebook prin care se dădea poliţist, să îi împrumute suma de 3.000 lei.

După ce a primit banii nu i-a mai returnat.

Într-un alt caz, inculpata s-a dat poliţist şi a abordat o femeie căreia i-a spus că vrea să o ajute financiar pentru a ameliora starea de sănătate a bebeluşului în vârstă de două luni, grav bolnav, şi îi va facilita efectuarea unor intervenţii medicale în cadrul unei clinici private specializate din oraşul Viena, Austria.

"Inculpata a întărit această aparenţă prin prezentarea unei false adeverinţe de \"atestare juridică poliţist\", apoi prin abordarea persoanei vătămate de pe un alt cont din aplicaţia Facebook cu alt nume, pretinzând a fi mama lui \"A\" şi că va face tot posibilul să o ajute, precum şi prin simularea şi prezentarea unor conversaţii pe aplicaţia Whatsapp cu un pretins medic ori a unui pretins poliţist, persoane fictive, care ar fi avut menirea să faciliteze efectuarea intervenţiilor medicale asupra bebeluşului persoanei vătămate. În aceste împrejurări, inculpata a solicitat, fără a avea intenţia de a-i restitui, respectiv a primit, de la persoana vătămată astfel indusă în eroare, suma de 2.000 lei, remisă efectiv prin transfer bancar în data de 16.03.2020, iar după ce i-a câştigat încrederea numitei C, în urma mai multor conversaţii, persoana vătămată C fiind în aşteptarea concretizării demersurilor medicale promise anterior, inculpata i-a mai solicitat, fără a avea intenţia de a-i restitui şi a primit efectiv, direct de la C, în numerar, sumele de 1.000 euro şi 3.000 lei, în intervalul 17.03.2020 - 07.04.2020, prima sumă sub pretextul fals de contravaloare pentru intervenţia medicală necesară copilului, iar a doua sumă cu titlu de împrumut, sub pretextul fals şi mincinos al achitării avansului la un apartament, pretins contractat în mun. Bistriţa, unde inculpata şi C ar fi urmat să locuiască alături de copil, cauzându-i astfel, prin manoperele dolozive expuse, o pagubă persoanei vătămate C, în cuantum de 5.000 lei şi 1.000 de euro, din care i-au fost restituite ulterior, doar după izbucnirea unui scandal, sumele de 2.000 lei prin transfer bancar şi 500 lei şi 50 euro în numerar prin intermediul unui complice", se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Inculpata are antecedente penale, fiind condamnată anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, comise prin acelaşi mod de operare şi a fost arestată preventiv.

Ancheta a fost realizată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, potrivit AGERPRES.

Mai multe articole despre:
suceava