MENIU

O fată de 21 de ani și un băiat de 29 de ani, cei mai tineri pacienți morți de covid în ultimele 24 de ore

Tineri morți de covid

Sâmbătă, în bilanțul ultimelor 24 de ore, s-au întegistrat 466 decese. Au murit 221 bărbaţi şi 225 femei infectaţi cu COVID-19, internaţi în spitalele din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Cele nouă decese anterioare intervalului de referinţă au survenit în judeţele Buzău, Constanţa, Dolj, Gorj, Neamţ, Prahova şi Suceava, două fiind în luna septembrie şi şapte în octombrie. În intervalul de referinţă au fost raportate 437 de decese, a mai precizat GCS.

Dintre cele 466 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, şapte la categoria de vârstă 30-39 ani, 13 la categoria de vârstă 40-49 ani, 45 la categoria de vârstă 50-59 ani, 119 la categoria de vârstă 60-69 ani, 146 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 114 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Conform GCS, 407 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 26 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 13 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 466 de pacienţi decedaţi, 413 erau nevaccinaţi şi 34 vaccinaţi.

Cei 34 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 20-29 de ani şi peste 80 de ani. 33 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi.

Decesele de la grupa de vârstă 20-29 ani sunt ale unui pacient din judeţul Alba, în vârsta de 29 ani, de sex masculin, care prezenta comorbidităţi şi nu era vaccinat şi al unui pacient din judeţul Sibiu, în vârstă de 21 ani, de sex feminin, care prezenta comorbidităţi şi era vaccinată.

Mai multe articole despre:
decese covid pacienti vaccinati