MENIU

O fată de 12 ani a murit intoxicată. Polițiștii au deschis un dosar penal

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Tragedie în Timiș. O fată de 12 ani a murit intoxicată cu monoxid de carbon din cauza unei probleme la soba din camera ei. Fata le-ar fi spus părinților, înainte să meargă la culcare, că simte un miros ciudat în cameră, spun surse apropiate cazului.

Dimineața, când au încercat să o trezească pe cea mică, aceasta nu mai respira. Îngrozită, mama copilei a sunat la 112. Din păcate, din cauza intoxicației cu monoxid de carbon, fetița nu a mai putut fi salvată.

Poliția a deschis deja un dosar penal în acest caz. Se va stabili cu exactitate modul în care fetița a decedat, dar și cine se face vinovat de tragedie.

Mai multe articole despre:
copil mort copil intoxicat timic