O erupție solară a perturbat traficul aerian în Suedia
O erupție solară a scos miercuri din funcțiune pentru scurt timp radarele aeroporturilor din sudul Suediei, fapt ce a determinat întârzieri importante ale curselor aeriene, relatează AFP.
'În jurul orei 15:45 (14:45) GMT, furtunile solare au perturbat câmpurile magnetice terestre, provocând disfuncționalități ale radarelor' folosite pentru dirijarea traficului aerian, a explicat un purtător de cuvânt al Direcției suedeze de aviație civilă.
Prin urmare, situația a impus închiderea spațiului aerian în partea de sud a Suediei, traficul fiind reluat progresiv o oră mai târziu. Aeroporturile cele mai afectate au fost Stockholm-Arlanda, Stockholm-Bromma, Malmo și Goteborg.
Erupțiile solare proiectează cu mare viteză în spațiu plasma solară care atinge atmosfera înaltă a Terrei și îi perturbă câmpurile magnetice. Acest fenomen creează aurorele boreale, dar în același timp poate perturba funcționarea sateliților de comunicații și a rețelelor electrice.