O cunoscută activistă din România a făcut o mărturie șoc: a fost diagnosticată cu cancer - Statul anunță ajutor pentru bolnavi
O cunoscută activistă din România a facut o mărturie șoc: a fost diagnosticată cu cancer. Elena Calistru, despre ea este vorba, a povestit cum, după un control de rutină, a aflat că este și ea pe lista celor care suferă de boala secolului, dar susține că este norocoasă pentru că știe că are acces la cel mai bun tratament. De altfel, chiar de Ziua Națională a Supravieţuitorilor de Cancer, Guvernul a anunțat un nou parchet de servicii, care se aplică din 1 iulie, pentru depistarea timpurie a cancerului.
„Prin demersul meu legislativ pe care l-am făcut, ziua națională a supraviețuitorilor de cancer este ziua în care poveștile celor care au reușit se fac cunoscute. Pentru a obține această victorie ai nevoie de 5 ingrediente: ajutorul bunului Dumnezeu, familie lângă tine, de tine cu o energie pozitivă să îți dorești să lupți, echipa de medici și ai nevoie de cercetare, de medicamente. Acest proiect de lege al meu vine și le spune celor care astăzi duc aceast război că, da, există viață după diagnosticul de cancer”, a declarat senatorul PNL - Nicoleta Pauliuc.
Mesajul Elenei Calistru - diagnosticată recent cu cancer
Cu vreo două luni în urmă, am aflat că una dintre femeile pe care le admir nespus în țara noastră are cancer la sân. Această veste m-a șocat (cum să o pățească ea?!), dar m-a făcut și să mă duc la un control, deși inițial plănuiam să-mi fac prima mamografie la 40 de ani.
După o serie de teste, inclusiv o ecografie, o mamografie, un RMN și o biopsie, am descoperit că și eu încep o luptă similară. Am fost diagnosticată cu "carcinom mamar G3 invaziv, slab diferențiat cu diferențiere apocrină". Adică am cancer la sân. Este un adevăr greu de împărtășit, dar aia e.
Am apreciat întotdeauna transparența și onestitatea, chiar și (sau mai ales) în fața greutăților. De-asta cred că e ceva despre care trebuie să vorbesc. Aș vrea însă să cred că nu sunt definită de acest diagnostic. Este un capitol, nu întreaga mea poveste.
Intru în această luptă înarmată cu acces la un suport medical pe care nu mulți îl au, cu sprijin din partea celor de lângă mine, cu sfaturile celei care deja trece de câteva luni prin asta și mă ghidează cu experiența omului ce a pășit deja prin locurile astea, dar și cu hotărârea mea personală. Va fi un drum care include probabil cuvinte oribile precum "chimioterapie" și unele zile dificile înainte. Cu toate acestea, rezistența (aș fi zis reziliența, dar mă duce cu gândul numai la PNRR și mă enervez) pe care o purtăm fiecare dintre noi în sine este uimitoare și adesea subestimată.
Cred cu tărie în puterea detectării timpurii și a informării. De aceea îmi împărtășesc experiența cu voi, nu pentru a insufla teamă, ci pentru a sublinia cât de important este controlul periodic. Vă rog din suflet să vă faceți controale regulat, nu doar după 40, sau 50, ci acum! Dacă ești femeie, mergi la un control, te rog, cât mai repede. Dacă nu, roagă femeia de lângă tine să o facă. Dacă eu nu auzeam de cazul altcuiva, nu m-aș fi dus multă vreme la control. Iar forma pe care o am eu e una agresivă, care depinde de cât de repede e depistată. Vă rog mult, în mini-vacanța asta, faceți-vă și planul pentru o ecografie/ mamografie.
***
În ultima vreme, m-am gândit mult la viață, la timpul pe care îl avem și la ce alegem să facem cu el. Viitorul pare incert, dar asta nu este specific doar mie sau oricui are un diagnostic; este parte a experienței noastre umane comune.
Da, am temeri – de a nu mai putea zbura sau alerga, de a nu vedea toate locurile pe care le doresc, de a nu citi toate cărțile pe care vreau să le (re)citesc. Mă tem de impactul diagnosticului meu asupra celor dragi și asupra proiectelor la care țin, ca Funky Citizens. Mă tem de a nu fi definită decât prin boală. Sper să am puterea să nu las aceste temeri să mă conducă. Pentru că dacă știu ceva despre mine, e că sunt ghidată de speranță, de un sentiment de scop și de o iubire de neclintit pentru viață. I was and still am in the business of providing hope.
Viața continuă, chiar și în mijlocul acestei provocări. Scopul meu este să fac în continuare munca pe care sunt norocoasă să mi-o iubesc, încercând să ofer speranță sau să cer schimbare în România, în timp ce mă lupt cu această boală. Nu știu exact tot ce urmează. Știu însă că, atât cât voi putea și cât mă vor lăsa medicii, o să încerc să fac ceea ce făceam și înainte. Aș vrea să pot să nu mă opresc. Vor fi zile când s-ar putea să fiu mai puțin receptivă sau să par un pic pierdută, așa că o să vă rog să înțelegeți că este parte a acestei călătorii și să îmi dați un pic de timp.
Acesta poate fi un capitol dificil din viața mea, dar o să mă afund și eu în clișeul că din fiecare provocare putem învăța. Eu o să încerc să fac asta și, uneori, să împart și cu alții ce am învățat.