O barcă condusă de o femeie drogată s-a răsturnat pe Dunăre! În ambarcațiune se aflau 8 persoane, între care și 2 copii
O barcă în care se aflau opt persoane, între care și doi copii de 9 și, respectiv 10 ani, s-a răsturnat, duminică seară, în Dunăre, din cauza unei manevre greşite înteprinse de o femeie de 37 de ani, care se afla la conducerea ambarcațiunii. La testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv. Din fericire, toate persoanele aflate în barcă purtau vesta de salvare și astfel a fost preântâmpinata o posibilă tragedie, relatează realitateadegalati.net.
"Duminică, 27 august 2023, în jurul orei 20.27, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați – Biroul Transporturi Navale Galați au fost sesizați prin intermediul unui apel la S.N.U.A.U. 112, despre faptul că, pe fluviul Dunărea, o barcă s-ar fi răsturnat, iar persoanele care se aflau în această ambarcațiune s-ar afla în apă.
Din verificările preliminare efectuate de echipa operativă care s-a deplasat la locul indicat, respectiv mila marină MM 76, zona cunoscută sub denumirea de Cotul Pisicii, s-a stabilit faptul că o ambarcațiune de agrement, condusă de o femeie, de 37 de ani, din municipiul Galați, în care se aflau 6 adulți și 2 copii minori, de 9, respectiv 10 ani, s-ar fi răsturnat în fluviul Dunărea, pe fondul manevrării greșite a ambarcațiunii. Toate persoanele purtau veste de salvare și au reușit să ajungă pe malul tulcean", anunță IPJ Galați.
Potrivit sursei citate, femeia deține permis de conducere ambarcațiune clasa D și a fost testată cu privire la consumul de alcool sau substanțe psihoactive.
În urma testării pentru consum de alcool, rezultatul a fost negativ, însă la testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv la substanța Benzodiazepan, motiv pentru care a fost condusă la Spitalul Județean Clinic de Urgență Galați Sf. Apostol Andrei, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unei nave de către o persoană care se află sub efectul unor substanțe psihoactive, faptă prevăzută și pedepsită de art. 5 alin. 1 din Legea 191/2003, privind infracțiunile la regimul transportului naval, precum și pentru vătămare corporală din culpă.