Numeroase situri arheologice din județul Caraș-Severin au mari șanse să ajungă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Numeroase situri arheologice din județul Caraș-Severin au mari șanse să ajungă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Oficialii români au inițiat demersurile și speră că vechea frontieră a Imperiului Roman va ajunge să fie recunoscută ca Patrimoniu Mondial UNESCO.
În zonă se află castre romane, fortificații, tunuri de supraveghere și peste 300 de situri arheologice. Dacă înscrierea va fi aprobată, aceasta poate aduce fonduri 25 de mii de euro pentru promovare și 2,5 milioane de euro pentru restaurare, dar și beneficii pentru atragerea turiștilor.
„Înscrierea siturilor de pe teritoriul României pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO poate aduce fonduri de 25.000 euro pentru promovare și 2,5 milioane euro pentru restaurare, precum și beneficii comunității locale prin atragerea de turiști și cuprinderea localităților în care se află acestea pe ruta castrelor romane.
Prefectul județului, Ioan Dragomir, le-a solicitat reprezentanților primăriilor prezenți la întâlnire să acorde atenție acestui proiect și să colaboreze cu echipa de implementare pentru întocmirea documentațiilor necesare. De asemenea, printre măsurile pe care le pot lua pentru promovarea acestor monumente ca obiective turistice, ar trebui să se regăsească: înscrierea în domeniul public al localității, întocmirea Planului Urbanistic General, împrejmuirea, protecția și întreținerea siturilor”, a transmis Cancelaria Prefectului prin intermediul unui comunicat de presă.