Număr IMPRESIONAT de șoferi băuți sau drogați, depistați la volan, în doar 24 de ore. Val de AMENZI
Cifre mai mult decât îngrijorătoare care vin chiar de la polițiști ne arată realitatea de pe șosele din România și explică, cumva, numărul ridicat de accidente rutiere grave, în urma cărora zeci de persoane își pierd zilnic viața. Vorbim despre aproximativ 500 de abateri la regimul rutier, în doar 24 de ore. 138 dintre ele reprezintă infracţiuni pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, 12 infracţiuni pentru conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive şi 329 de abateri reprezentând contravenţii pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), "la data de 20 iunie a.c., polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ,,Alcohol & Drugs Marathon” inclusă în operațiunea ,,Alcohol & Drugs”, a ROADPOL (Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa), pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive".
Astfel, polițiști rutieri și din cadrul structurilor teritoriale de ordine publică au desfășurat acțiuni în teren, în cadrul cărora au fost testați 18.989 de conducători de autovehicule.
De asemenea, au fost constatate 479 de abateri la regimul rutier, dintre care 138 de abateri reprezentând infracțiuni pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 12 reprezentând infracțiuni pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive și 329 de abateri reprezentând contravenții pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
La nivel național, ponderea conducătorilor de autovehicule depistați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, din totalul conducătorilor testați, este de 2,52%.
În primele 5 luni ale anului 2021, comparativ cu situația înregistrată în perioada similară a anului trecut, a scăzut cu 37% numărul accidentelor rutiere grave, cu 10% numărul persoanelor decedate și cu 52% numărul persoanelor rănite grav în accidente rutiere în care au fost implicați conducători de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice, mai arată sursa citată.