MENIU

Nu o să mai bei niciodată sucuri după ce o să afli ce îți pot face în doar 30 de secunde

O să mai bei vreodată sucuri după ce o să afli ce îți pot face în doar 30 de secunde?

Consumul de băuturi gazoase, energizante și sucuri de fructe trebuie limitat nu numai pentru că are un considerabil aport caloric, ci și pentru că aceste lichide foarte acide pot altera smalțul dinților, mai ales la copii și tineri, într-un timp extrem de scurt, de numai 30 de secunde.

Dintele conține compuși de calciu care sunt atacați de aciditate. ‘Într-o gură sănătoasă, saliva neutralizează aciditatea și recalcifiază rapid eroziunea’, scrie Sarbin Ranjiktar de la Universitatea din Adelaide în ‘Journal of Dentistry’, scrie doctorulzilei.ro.

Astfel există un echilibru între erodare și reconstrucție. ‘Echilibrul se rupe când aporturile acide sunt prea frecvente sau se prelungesc sau când apărarea imunitară este scăzută (de exemplu când gura este uscată după administrarea de medicamente sau după radioterapie)’, adaugă specialistul, subliniind că ‘dacă echilibrul se înclină în favoarea acizilor, apare rapid uzura’.

"Repetiția — consumul de băuturi acide de câteva ori pe zi—, precum și consumul excesiv de vitamina C de către sportivi, problemele de regurgitare la tinerii anorexici și bulimici, precum și administrarea zilnică de aspirină unor bolnavi constituie factori agravanți’, spune Jean-Patrick Druo, secretar general al asociației stomatologilor francezi. Eroziunea acidă este diferită de carii, provocate de bacteriile din placa dentară. Aceste microorganisme transformă zaharurile în acizi, care ‘sapă’ în dinte.

Poziţia Asociatiei Nationale pentru Bauturi Racoritoare

Despre sănătatea dentară

O bună igienă dentară este esențială în menținerea sănătății optime a dinților și gingiilor. Orice aliment care conține glucide fermentabile poate contribui la apariția cariilor dentare. În acestă categorie intră atât dulciurile și băuturile răcoritoare, cât și orezul, pastele, chipsurile de cartofi, fructele, și chiar pâinea.

În condiții normale, atunci când bem, lichidul trece rapid prin gură si apoi este înghițit. Saliva conține calciu, minerale, fosfor și fluor, elemente care îmbunătășesc procesul de remineralizare și neutralizează acidul și a reduc efectele sale asupra smalțului.

Un studiu realizat de Jurnalul Britanic de Stomatologie pentru Copii face legătura dintre o progresie mai mare de eroziune în cazul consumului frecvent de fructe si obiceiurile de consum, cum ar fi sorbitul cu zgomot, suptul sau ținerea băuturilor în gură.

Note:
Industria băuturilor nealcoolice sfătuiește consumatorii să urmeze sfaturile Consiliului European pentru Informare Alimentară (EUFIC) privind îngrijirea dentară:
http://www.eufic.org/article/en/diet- related-diseases/dental-care/expid/review-food-dietary-habits-dental-health/

Băuturile carbogazoase conțin acid fosforic la fel ca sucul de portocale și alte fructe și sucuri de fructe.
Începerea timpurie a îngrijirii dentare;

Perierea dinților de doua ori pe zi cu pastă de dinti cu flor și, dacă este posibil, curățarea spațiului dintre dinți cu ața dentară sau scobitori o dată pe zi. Stoparea consumului de alimente după curățarea dinților la culcare deoarece fluxul salivar scade în timpul somnului;

Vizitarea medicului dentist la fiecare 6 luni pentru un control general. Solicitarea sfatului medicului stomatolog înainte de a folosi produse estetice (de exemplu: produse de albire), care ar putea avea un efect nociv asupra dinților;

Renunțarea la obiceiul de a “ronțăi” alimente sau savura băuturi în continuu. Timpul dintre mese este necesar pentru ca saliva să poată neutraliza acizii și repara dinții;

Persoanele cu risc ridicat de uzură și eroziune a dinților ar trebui să ia măsuri speciale de precauție, cum ar fi:
scăderea frecvenței și a contactului cu alimente și băuturi acide;

evitarea periajului dinților imediat dupa consumul de alimente acide, băuturi, fructe citrice și sucuri. Acest lucru permite apariția remineralizării în timp.

Spălarea cu florură și gumă de mestecat fără zahăr pot fi utile după consumarea alimentelor acide sau băuturilor răcoritoare deoarece acestea încurajează remineralizarea.
De asemenea, guma de mestecat fără zahăr ajută la creșterea fluxului de salivă și șterge resturile alimentare din gură.

Mai multe articole despre:
sucuri carbogazoase consum de suc carbogazos