''Nu am spus să tragă''. Ordinul lui Trump pentru militarii SUA la frontiera cu Mexicul
Preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că nu le-a cerut soldaţilor americani să tragă asupra migranţilor la frontiera cu Mexicul în cazul în care aceştia ar arunca cu pietre, relatează AFP.
''Nu am spus să tragă'', a declarat el. Soldaţii ''nu vor trebui să tragă. Ceea ce nu vreau este ca aceşti oameni să arunce cu pietre'', a precizat el.
Migranţii care vor face acest lucru vor fi ''arestaţi foarte mult timp", a menţionat Trump din grădinile Casei Albe.
El a declarat joi că armata americană ar putea fi nevoită să tragă asupra migranţilor care încearcă să intre ilegal în SUA, dacă aceştia vor arunca cu pietre în soldaţi.
În condiţiile în care mai multe "caravane de migranţi" din America Latină se îndreaptă spre SUA, preşedintele american a amintit că aceştia au aruncat cu pietre, "în mod perfid şi violent", asupra forţelor de ordine mexicane, când au traversat frontiera dintre Guatemala şi Mexic.
"Dacă ei vor să arunce cu pietre asupra armatei noastre, armata noastră va replica", a spus Trump de la Casa Albă. El a anunţat cu o zi înainte că până la 15.000 de soldaţi ar putea fi desfăşuraţi la frontiera cu Mexicul. "Le-am spus (soldaţilor) să considere aceasta (piatra) o armă. Dacă ei (migranţii) vor arunca cu pietre, după cum au făcut împotriva poliţiei şi armatei mexicane, eu zic, consideraţi aceasta o armă", a atenţionat el joi.
Cu câteva zile înainte de alegerile din 6 noiembrie, Donald Trump şi-a multiplicat numărul de anunţuri susceptibile să-i mobilizeze alegătorii, în special în problema imigraţiei".