NSA spionează peste 300 de oficiali germani, inclusiv ministrul de Interne
Agenţia americană de informaţii NSA, criticată pentru spionarea telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel, spionează 320 de oficiali germani atât în domeniul politic, cât şi economic, inclusiv pe ministrul de Interne Thomas de Maizière, scrie Bild în ediţia de duminică.
"Am primit ordinul să nu pierdem nicio informaţie, de când nu mai avem dreptul să spionăm în mod direct comunicaţiile cancelarului", afirmă un "angajat de rang înalt al serviciilor secrete americane", citat de Bild am Sonntag.
Potrivit ediţiei de duminică a celui mai citit ziar din Germania, 297 de angajaţi NSA sunt staţionaţi pe teritoriul german, cu scopul de spiona 320 de persoane, "în principal decidenţi politici, dar şi economici".
Printre ei se află şi ministrul de Interne Thomas de Maizière, un apropiat al lui Merkel. "Vrem să ne asigurăm că este un aliat fiabil", a comentat oficialul american pentru Bild pe această temă.
NSA este vizată de un amplu scandal de spionaj, începând din vara lui 2013, dezvăluirile fostului colaborator al Agenţiei, Edward Snowden, relevând practicarea spionajului la scară mare, inclusiv asupra unor lideri străini ca Merkel. Aceste dezvăluiri au provocat un val de proteste în Germania şi au afectat profund relaţiile între cele două ţări, foarte puternice, în mod tradiţional.
Respectarea vieţii private este un subiect extrem de sensibil în Germania, o ţară a cărei istorii este marcată de două dictaturi, nazismul, iar apoi comunismul în fosta Republică Democrată Germană (RDG), care au transformat încălcarea sistematică a acestui drept într-un instrument al puterii lor.
Într-un interviu acordat recent televiziunii germane, preşedintele Barack Obama a dat asigurări că Merkel nu mai este supravegheată şi că nu va mai fi supravegheată "atât timp cât va fi preşedinte", dar a avertizat că, în general, NSA îşi continuă activităţile de supraveghere în străinătate.
Într-un interviu acordat săptămânalului Der Spiegel şi publicat în ediţia de duminică, ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier afirmă că porneşte "de la principiul că Statele Unite nu-şi continuă practica" supravegherii. El îşi exprimă speranţa că Statele Unite "au înţeles că (spionarea partenerilor lor) ar putea să aibă un preţ politic".
În opinia sa, acest caz a provocat o "ruptură profundă" între Statele Unite şi Europa.