Noul program european de MONITORIZARE SPAŢIALĂ A TERREI, aprobat de Parlamentul European
Parlamentul European a aprobat, miercuri, proiectul Copernicus, noul program european de monitorizare spaţială a Terrei, informează AFP.
Având un buget de 4,29 de miliarde de euro pentru perioada 2014 - 2020, programul Copernicus a fost creat pentru a monitoriza încălzirea climatică şi pentru a asigura securitatea publică. Raportul care autorizează acest program a fost adoptat cu 640 de voturi "pentru", 32 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.
"Noi sateliţi vor fi lansaţi în anii care vor veni, pentru a colecta date globale. Principalul obiectiv al lui Copernicus este de a fi util cetăţenilor europeni într-un număr variat de domenii, în special pentru ceea ce ţine de mediul înconjurător şi de încălzirea globală", a explicat eurodeputatul socialist italian Vittorio Prodi, însărcinat cu acest dosar în Parlamentul European.
"Copernicus va susţine astfel autorităţile publice în gestionarea catastrofelor naturale precum erupţiile vulcanice, seime, incendii, inundaţii, dar şi în cazul accidentelor cauzate de oameni, precum mareele negre", a adăugat Vittorio Prodi.
Programul Copernicus trebuie, de asemenea, să permită accesul la informaţii complete, libere şi gratuite în domenii precum Terra, mediul marin, atmosferă, încălzire globală, gestionarea urgenţelor şi securitate. Aceste date vor fi adunate cu ajutorul mai multor sateliţi de observare şi a unor senzori plasaţi în sol, oceane şi aer.
Copernicus va putea să ofere astfel date importante despre curenţii, vânturile şi îngheţul de la nivelul mării, care vor permite o ameliorare a serviciilor de trafic marin şi a operaţiunilor de căutare şi salvare.
Noul sistem va furniza şi date despre climă (de exemplu, despre creşterea temperaturilor, creşterea nivelului mării, topirea calotei glaciare, încălzirea oceanelor), razele solare, previziuni despre creşterea apelor, despre gazele cu efect de seră, gazele reactive - ozon şi aerosoli.
Programul Copernicus va intra în vigoare imediat după ce va fi publicat în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, după aprobarea formală a reprezentanţilor celor 28 de state membre.