MENIU

Noul Cod Fiscal şi de Procedură Fiscală, aprobate de Guvern. Vezi proiectele

<p>Noile coduri merg &icirc;n Senat</p>

Proiectele Codului fiscal și Codului de procedură fiscală au fost aprobate în ședința de guvern de miercuri, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.

Cele două proiecte de act normativ urmează să fie transmise Parlamentului spre dezbatere și aprobare, Senatul fiind prima Cameră sesizată în acest sens, potrivit Agerpres.

Proiectul Codului fiscal a fost avizat luni de ministere, într-o ședință extraordinară de Guvern, care a avut loc la Palatul Victoria. Ultimele avize au venit din partea Ministerului Justiţiei, iar miercuri cele două proiecte urmează să fie aprobate.

Pe lângă deja celebrele reduceri de taxe anunţate de autorităţi, proiectele Codului fiscal şi al Codului de procedură fiscală prevăd multe alte modificări care vor influenţa activitatea companiilor în anii următori.

Cu premierul pe post de kamikaze, proiectul Codului fiscal merge înainte

Pe lista celor mai importante modificări, potrivit Hotnews.ro:

TVA

  • Reducerea cotei standard pentru toate bunurile şi serviciile de la 24% în prezent la 20% începând cu  1 ianuarie 2016
  • Reducerea cotei de TVA pentru animale vii și păsări vii, din specii domestice, carne, pește, lapte, produse și subproduse lactate, ouă de păsări, legume, fructe comestibile și preparate din acestea și accesul la evenimentele sportive de la 24% în prezent la 9% începând cu  1 ianuarie 2016
  • Introducerea taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, începând cu 1 ianuarie 2016
  • Reducerea cotei TVA de la 20% la 18% începând cu 1 ianuarie 2018

Contribuțiile de asigurări sociale

  • Introducerea plafonului maxim de 5 salarii medii brute pentru baza lunară de calcul a CASS de la 1 ianuarie 2016
  • Eliminarea deducerii CASS de la calculul impozitului pe venit de la 1 ianuarie 2016
  • Introducerea obligației de plată a CAS și CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri
  • Majorarea sumei neimpozabile lunare avute în vedere la stabilirea impozitului pe venitul din pensii începând cu 1 ianuarie 2016
  • Reducerea contributiei de asigurări sociale la angajat de la 10,5% la 7,5% de la 1 ianuarie 2018
  • Reducerea contributiei de asigurări sociale la angajator de la 15,8% la 13,5% de la 1 ianuarie 2018


Impozitarea microintreprinderilor

  • Stabilirea unei cote de impozitare diferenţiate, în funcţie de numărul de salariaţi, după cum urmează:
  • 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi, inclusiv;
  • 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat;
  • 3% + 1530*) lei trimestrial, pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi;
  • 3%**) pentru microîntreprinderile care nu se încadrează în prevederile lit.a) sau lit.b), si care se află într-una din următoarele situații înscrise în registrul comerțului sau în registrul ţinut de instanţele judecătoresti competente, după caz: (i) dizolvare urmată de lichidare; (ii)  inactivitate temporară; (iii) nedesfăsurarea de activităţi.
  • Impozite si taxe locale
    • Cota impozitului pe clădiri rezidențiale va fi cuprinsă între 0,08 % - 0.2%, față de cota actuală  0,1 %;
    • Cota impozitului pe clădiri nerezidențiale, va fi cuprinsă între 0,2%-1,3%;
    • Pentru terenurile situate în  intravilan au fost introduse limite minime și maxime, pe ranguri de localități și zone.