Noi misiuni NATO la Marea Neagră. Canada, Marea Britanie și Polonia vor face supraveghere aeriană
NATO a decis, la summit-ul miniștrilor Apărării de la Bruxelles, să trimită noi misiuni de supraveghere aeriană a Mării Negre.
Oficialii NATO au analizat la summit-ul de la Bruxelles implementarea mandatului stabilit la Varşovia, constând în adoptarea unor noi măsuri destinate zonei Mării Negre.
Au fost luate decizii pentru intensificarea instruirii, prin intermediul unui centru comun de exerciţii, şi creşterea prezenţei aeriene aliate pe segmenul sudic al flancului estic al NATO, şi au aprobat folosirea bazelor aeriene din România şi Bulgaria pentru misiuni de supraveghere aeriană a Mării Negre.
Principalele contribuţii în acest domeniu au fost anunţate de Canada, Marea Britanie şi Polonia.
În domeniul maritim, a fost agreată realizarea unei analize aprofundate a modalităţilor de dezvoltare a prezenţei navale la Marea Neagră, cu sprijinul direct al Autorităţilor Militare NATO, în pregătirea unei decizii finale pentru ministeriala apărării din februarie 2017.
Sunt avute în vedere două componente cheie pentru postura de descurajare la Marea Neagră, se arată într-un comunicat al MApN: cadrul întărit de pregătire şi elementul aliat de coordonare maritimă. Discuţiile şi deciziile adoptate de miniştrii apărării pe componentele aeriană şi maritimă ale prezenţei înaintate dovedesc că interesele de securitate ale României beneficiază în continuare de sprijinul aliat.
Ca urmare a eforturilor politico-militare desfăşurate de către autorităţile române după Summit, în context bilateral şi în format aliat, un număr important de aliaţi, între care Canada, Germania, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Statele Unite ale Americii şi Turcia au reconfirmat sau anunţat noi contribuţii pentru realizarea prezenţei înaintate adaptate în domeniile terestru, aerian şi maritim.