MENIU

Noi lupte în UCRAINA: "Bombardarea Novoazovsk de către mercenari ruși continuă"

<p>Lupte pe Frontul de Est din Ucraina</p>

Noi lupte s-au desfășurat marți în Ucraina, lângă frontiera cu Rusia, în sectorul ce se învecinează cu Novoazovsk, la sud de bastionul insurgenților din Donețk, unde autoritățile ucrainene au afirmat, cu o zi înainte, că au oprit o coloană de blindate venite din direcția Rusiei, informează AFP.

Un fum dens era vizibil deasupra sectorului din Novoazovsk, oraș limitrof, cu 11.000 de locuitori, aflat sub controlul forțelor loialiste și situat pe malul Mării Azov, la 12 kilometri vest de frontiera cu Rusia, au constatat jurnaliști ai France Presse.

La rândul lor, martori oculari au relatat despre mai multe explozii ce s-au făcut auzite de-a lungul întregii dimineți în zonele periferice ale orașului, în direcția frontierei.

"Bombardarea Novoazovsk de către mercenari ruși continuă la această oră. Potrivit primelor informații, un spital este în flăcări", a confirmat purtătorul de cuvânt al Armatei ucrainene, Andrii Lâsenko.

Armata ucraineană a afirmat luni că a stopat o coloană formată din "zece tancuri și două vehicule blindate pentru transport de trupe", ce arborau drapele separatiste și care tocmai trecuseră frontiera dinspre Rusia, fapt dezmințit de Moscova.

"Rusia încearcă să creeze un nou front în sudul regiunii Donețk (...) În acest moment, militarii ucraineni întăresc liniile de apărare în jurul Novoazovsk", a declarat Lâsenko.

Potrivit unei localnice contactate de jurnaliști ai AFP, numeroși rezidenți din bastionul rebelilor Donețk care au fugit din calea luptelor în curs de desfășurare și care au găsit refugiu în această mică localitate balneară, au decis să se întoarcă înapoi. "Toate biletele de autobuz pentru Donețk au fost vândute pentru următoarele două zile", a spus femeia.

Civili părăseau marți orașul, în mașini, au mai constatat reporterii AFP. Potrivit unei femei, instalate pe bancheta din spate a unei mașinii împreună cu copiii săi în timp ce soțul ei lipea pe parbriz un afiș pe care scria "copii", cele mai recente tiruri s-au făcut auzite la orele locale 11.00 (08.00 GMT).

Liderii rebelilor au lansat luni o contraofensivă la sud de fieful lor din Donețk, în ceea ce pare a fi o tentativă de a încercui armata ucraineană. Kievul a afirmat ulterior că a respins aceste atacuri.

Mai multe articole despre:
Rusia Ucraina rusia lupte doneţk