MENIU

Patronul de la fabrica de brânzeturi din Ibănești a murit sub ochii soției. Martorii povestesc scene tulburătoare: "Nu a putut dormi de ce a văzut acolo"

Noi informații au apărut legat de teribilul accident care a avut loc la fabrica de brânzeturi din Ibănești, unde proprietarul, alături de alți trei angajați și-au pierdut viața.

Uciși de amoniac și acid sulfuric

Din datele celor de la ITM, dar și din spusele sătenilor, inițial, un singur angajat a fost trimis să curețe un bazin al unei stații de epurare din incinta fabricii. Fosa avea șapte metri adâncime. Primul angajat trimis ar fi decedat în interiorul fosei din cauza acumulărilor de acid sulfuric și amoniac, depistate ulterior în cantități mari pe fundul bazinului. 

Se pare că unul dintre angajați a intrat în fosă. Din cauza gazelor emanate se pare că a și decedat. Celelalte trei victime au intrat, la rândul lor, în fosă, în ideea de a-l salva pe cel intrat prima dată”, a declarat Daniela Lozneanu, directorul ITM Botoşani pentru monitorulbt.ro. Ultimul care a intrat pentru a-și salva angajații a fost chiar patronul.

Amoniacul și acid sulfuric sunt substanțe extrem de toxice care, în contact cu tegumentele, cauzează leziuni severe și pot duce ușor la deces, în caz de intoxicație. Incidentul a avut loc sub ochii angajaților de la birouri. Aceștia vedeau cum bărbații intră rând pe rând și nu mai ies. Disperați, ei au sunat în cele din urmă la 112. 

Ibăneștiul fiind o comunitate restrânsă, s-au aflat numeroase detalii despre tragicul incident. Unul dintre angajații care au căzut în fosa morții a fost Viorel Secrieru. Avea 47 de ani și lucra la fabrica de cașcaval din Ibănești. El a fost cel de-al treilea muncitor ucis de amoniac și acid sulfuric. Părinții acestuia au mărturisit că Viorel lucra pe un alt post, nu avea treabă cu igienizarea fosei, dar a văzut că doi dintre colegii săi au intrat în bazinul adânc și nu s-au mai întors. S-a dus să vadă ce s-a întâmplat și nu a mai ieșit nici el în viață. „El nu a avut ce căuta acolo, băiatul meu avea alt post de lucru. Dar ca să salveze pe alți băieți a căzut și el”, mărturisește, pentru botosaneanul.ro, tatăl angajatului. În urma lui Viorel Secrieru a rămas orfan de tată un bebeluș de numai o săptămână. Ultimul care a intrat în fosă a fost chiar patronul, pentru a-și salva angajații. Văzând tragedia și afectat la rândul său de amoniac, a apucat să strige după ajutor, fiind scos afară cu o funie.

Patronul, un nepot de-al meu l-a scos. Încă era în stare să se prindă de funie. Și ceilalți i-a scos pompierii. Era și nepotul meu să se ducă. Toată noaptea m-a sunat că nu a putut dormi de ce a văzut acolo”, a precizat un alt sătean pentru acceași publicație botoșăneană. Foarte târziu au realizat angajații la ce pericol se expun și numărul victimelor ar fi fost mult mai mare dacă nu intra directorul. Radu Tudose, directorul fabricii de cașcaval a fost dus cu elicopterul SMURD, a fost intubat la Spitalul Județean ”Mavromati, din Botoșani, dar organismul său a cedat, fiind declarat decesul. Avea 58 de ani. Soția acestuia l-ar fi rugat să nu intre în bazin, văzând că ceilalți nu mai ies, dar acesta s-a dus după angajați, conform adevarul.ro.

Controale peste controale la Ibănești

În urma accidentului de muncă deosebit de grav de la Ibănești au fost declanșate mai multe anchete dar au fost făcute și o serie de controale. Situația a intrat în atenția ITM, incidentul fiind clasificat drept accident colectiv de muncă, fiind nevoie de asistență de la București. ”Fiind un accident colectiv de muncă, cercetarea va fi preluată de un inspector din cadrul Inspecţiei Muncii Bucureşti”, a precizat Daniela Lozneanu pentru sursa citată. Totodată, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani efectuează cercetări privind comiterea infracțiunilor de neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă și ucidere din culpă.