MENIU

Noi discuții între SUA și Rusia pe tema conflictului din Siria

Secretarul de stat american, John Kerry, i-a telefonat miercuri omologului său rus, Serghei Lavrov, pentru a discuta despre Siria, în pofida suspendării negocierilor dintre Washington și Moscova în privința unui acord de încetare a focului, relatează AFP.

Responsabili americani s-au străduit să explice că acest apel, la solicitarea părții americane, nu reprezintă un viraj de 180 de grade al diplomației Statelor Unite și că "negocierile bilaterale" sunt suspendate în continuare.

"Rămânem în contact", a explicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner.

Purtătorul de cuvânt s-a confruntat cu o avalanșă de întrebări din partea jurnaliștilor surprinși de gestul lui John Kerry, la numai 48 de ore după ce Washingtonul și-a făcut cunoscută exasperarea din cauza atitudinii Moscovei în privința dosarului sirian.

"Argumentul meu este că, din contră, ar fi absolut iresponsabil pentru noi să tăiem scurt, pe viitor, orice conversație cu ministrul de externe (Serghei) Lavrov și cu rușii", a subliniat Mark Toner.

John Kerry a insistat deja asupra faptului că va căuta în continuare o soluție diplomatică la sângerosul război civil din Siria, inclusiv cu rușii.

Marți și miercuri, șeful diplomației de la Washington a discutat despre acest subiect cu omologii săi din Franța, Germania, Turcia, Qatar și din Uniunea Europeană.

John Kerry a mai abordat criza ucraineană, unde Rusia este acuzată că îi ajută pe rebelii din estul țării, precum și Coreea de Nord, care a efectuat recent un nou test nuclear.

La Moscova, Ministerul de Externe a confirmat discuția telefonică și subiecte abordate.

Mai multe articole despre:
Rusia SUA Siria