MENIU

Noi dezvăluiri în cazul fraților Tate: convertiți la islam - SEX și texte din Coran

Proxeneții americani, convertiți la islam

Andrew Tate se declară un islamist convins. Fostul sportiv, aflat în arest în România pentru trafic de persoane și viol, și-a expus recent credințele pe internet. El vorbea despre moralitate, credință și coran, în timp ce exploata sexual tinere.

El spunea că, deși s-a născut creștin, islamismul este religia supremă. De asemenea, critica tinerele creștine pentru că ies în oraș și consumă alcool. O apropiată a lui Tate a transmis recent că talibanii s-au arătat îngrijorați de soarta acestuia, spunând că occidentalii sunt oprimați de feministe. Influencerul americano-britanic, care a trecut la islam în 2021, spunea, însă, că nu duce religia la extreme. 

„Simt că nu mai există nicio altă religie. Mă întreabă lumea de ce m-am convertit, iar eu spun că nu o simt ca o convertire, simt că Dumnezeu e real și acum am devenit credincios. Și ei spun, ești credincios dinainte. Cum? Fiind creștin? Ce e Creștinismul? Cine nu e creștin? Mergeți să vedeți națiunile creștine, să vedeți cum trăiesc. Mergeți într-o biserică. Îi e cuiva frică de Dumnezeu? Nimănui. Fetele ies în oraș sâmbătă seara și beau și merg la biserică pentru că așa au făcut părinții lor. Dar nu există sentimente pentru religie. Islamul reflectă credințele mele personale. Am învățat că dacă nu ai standardele și nu ești o persoană puternică care să-și apere ideile vei fi distrus”, spunea Andrew Tate.

Frații Andrew și Tristan Tate sunt arestați preventiv pentru 30 de zile. Mai exact, aceștia racolau tinere sub pretextul începerii unei relații de iubire, iar apoi le duceau într-o casă în care se aflau și alte fete și le obligau să producă clipuri postate ulterior pe site-uri de adulți, arată Tribunalul București în decizia de arestare preventivă a acestora.

Judecătorii au explicat că lăsarea lor în libertate ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite, spunând că prin modul în care au acţionat au dovedit „un dispreţ fundamental pentru relaţiile sociale ocrotite de normele penale”.

Cei doi frați milionari britanici Andrew și Tristan Tate au fost arestați sub acuzația de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane şi viol, decizia fiind luată de Tribunalul București în 30 decembrie. Alături de ei au fost arestate și două tinere - o fostă polițistă și iubita lui Andrew Tate - acuzate că îi sprijineau pe cei doi în activitatea infracțională.

Măsura a fost contestată de avocații celor doi frați, iar Curtea de Apel București ar urma să pronunțe o decizie în 10 ianuarie.

Mai multe articole despre:
tate milionari frati trafic persoane sechestru islam