MENIU

Noi detalii în cazul atacului asupra gimnastei din Brașov. Atacatorul rămâne în arest preventiv

Noi detalii în cazul atacului asupra gimnastei

Noi detalii ies la iveală în cazul atacului asupra gimnastei din Brașov. Băiatul, care făcuse o obsesie pentru ea, este fiul vitreg al unui primar din județ. El ar fi folosit arma de vânătoare a edilului pentru a trage spre geamul sportivei. După atac, a fost arestat pentru 30 de zile, iar săptămână aceasta, anchetatorii au decis să prelungească măsura până în noiembrie. 

Florin Stoica se îndrăgostise de gimnasta Mirela Frîncu și începuse să o terorizeze cu mesaje. Cei doi se cunoșteau prin prieteni comuni, dar refuzul tinerei l-a scos din minți.

Tânărul este fiul vitreg al primarului din comuna brașoveană Ticuș și este student. El ar fi plănuit atacul după o seară în club.

La primele ore ale dimineții, acesta a venit în fața casei și a început să tragă spre geamul unde știa că se află dormitorul gimnastei Mirela Frâncu. A folosit o carabină, despre care se crede că îi aparține tatălui său. Gloanțele au ricoșat în tavan, iar bucăți de tencuială au căzut peste adolescenta aflată în pat.

Atacatorul a fost atunci arestat pentru 30 de zile, iar luna aceasta, anchetatorii au cerut prelungirea arestării preventive. În prezent Stoica Florin Gheorghe se află în arest la domiciliu până la data de 22 noiembrie.

Autoritățile vin în ajutorul românilor aflați în pericol.

În caz de urgență, apelați numărul TelVerde 0800 500 333, destinat victimelor violenței domestice. 

Mai multe articole despre:
gimnasta atacata brasov