A murit unul dintre cei mai iubiți preoți și profesori din Oltenia. Avea doar 46 de ani
Profesorul Nicolae Răzvan Stan, fost decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, s-a stins din viață la doar 46 de ani. Conform presei locale, părintele suferea de o boală cruntă care a dus la moartea sa prematură.
Cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu la Biserica „Sfântul Gheorghe”‑Nou din Craiova, unde slujea ca preot paroh de peste un deceniu.
Slujba de prohodire va avea loc în aceeași biserică vineri, 27 decembrie, a transmis Basilica.ro.
Din 2017 era conducător de doctorat, iar în 2020 a fost promovat la treapta de profesor universitar. Era membru activ în mai multe asociații teologice, precum și în comisiile de evaluare CNATCDU, ARACIS și UEFISCDI.
A fost un profesor dedicat, îndeplinind mai multe responsabilități administrative, precum cele de prodecan și director de departament la Facultatea de Teologie din Craiova. În perioada 2016‑2024 a condus facultatea în calitate de decan.
De asemenea, pentru o perioadă, a îndeplinit funcțiile de director al Editurii Mitropolia Olteniei și de inspector eparhial.