Noi cazuri de infectare cu Omicron. Focar la Spitalul de Copii Timișoara, cu 7 cadre medicale vaccinate
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, sâmbătă, trei noi cazuri de infectare cu tulpina Omicron, două la femei de 24 şi 49 de ani, fără istoric de călătorie, şi unul la un bărbat de 56 de ani, contact cu persoană venită din Franţa, toate cu forme uşoare care nu au necesitat internarea.
Vineri a fost confirmat primul caz de contaminare cu tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2, în judeţ, la un tânăr de 18 ani, venit din Italia.
De asemenea, la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara a fost declarat focar activ, cu şapte angajaţi infectaţi, cu toţii vaccinaţi.
În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 336 cazuri noi de COVID-19, din care 53 sunt minori.
În spitale sunt internaţi 172 de bolnavi cu coronavirus şi suspecţi ai acestei patologii, iar 21 de pacienţi sunt trataţi în secţiile ATI. Nu s-a înregistrat niciun deces.
Rata de infectare a urcat la 1,46 la mie, pe judeţ, şi la 1,93 la mie, în Timişoara.