MENIU

Noi audieri în Dosarul "Bamboo". Procurorii fac cercetări pentru distrugere din culpă

Noi audieri în Dosarul "Bamboo". Procurorii fac cercetări pentru distrugere din culpă

Ancheta în cazul incendiului din Clubul Bamboo bate pasul pe loc. Momentan, anchetatorii nu au putut lua probe din clubul făcut scrum, din cauză că sunt încă focare care s-ar putea reaprinde. În plus, nici până la această oră patronii clubului nu au fost audiaţi. Poliţiştii şi procurorii au chemat, însă, la audieri mai mulţi martori.

Procurorii continuă astăzi ancheta în cazul incendiului de la Clubul Bamboo. Peste 20 de persoane, angajaţi şi clienţi, au dat, ieri, declaraţii la sediul Poliţiei Capitalei, în dosarul penal de distrugere.

Ultimul bilanţ al autorităţilor arată că 44 de persoane au ajuns la spital, majoritatea intoxicate cu fum. Printre victime s-au numărat 15 israelieni, un italian şi un bulgar.

În paralel, anchetatorii fac cercetări la club, care a fost distrus în totalitate, în urma incendiului.

INCENDIU DEVASTATOR la Clubul Bamboo, din Capitală. Zeci de răniţi. Clubul s-a prăbuşit!

Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că, în urma incendiului din club, a fost începută urmărirea penală într-un dosar penal privind infracţiunea de distrugere din culpă (având ca urmare vătămarea mai multor persoane), cercetările fiind făcute de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri.

"Sunt solicitate de la instituţiile abilitate relaţii privind societatea comercială care deţine clubul în cauză (autorizaţii de funcţionare, avize, rapoarte de control). La momentul actual, se efectuează audieri în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs incendiul şi este verificată starea persoanelor internate în urma incidentului", arăta Parchetul.

În urma incendiului din Clubul Bamboo, la spitalele din Capitală au ajuns 44 de persoane, dintre care mai sunt internate cinci.

Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

La locul incendiului au fost mobilizate 29 de autospeciale de stingere a incendiilor, patru autospeciale de intervenţie la înălţime, 28 de echipaje SMURD de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, 26 de ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, un punct de comandă mobil, patru autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de scafandri cu barcă, două spitale mobile, trei autospeciale de descarcerare.

În total, peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste şase ore, pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 3.000 pătraţi, distrugând clubul în totalitate.

Mai multe articole despre:
Bamboo incendiu Bamboo audieri bamboo