Lovitură dură pentru un baron din PSD care îl susţine pe Dragnea
Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, a pierdut definitiv procesul pe care îl avea cu Agenția Națională de Integritate (ANI) și în care era acuzat de conflict de interese administrative. Acum i se cere demisia.
Sentința a fost dată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, iar în urma verdictului, membrii Uniunii Salvați România (USR) au reacționat imediat cerând ca acesta să demisioneze de urgență din Camera Deputaților, scrie Realitatea de Hunedoara.
Liderul PSD Hunedoara a fost acuzat de ANI că, în mandatul 2008 -2012, și-a angajat fiica și ginerele în funcțiile de experți la propriu Birou Parlamentar, aflându-se în conflict de interese. Potrivit ANI, din funcțiile pe care le ocupau, cei doi au încasat venituri salariale în valoare de aproape 80.000 de lei.
„În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, două contracte civile prin care și-a angajat fiica și ginerele în funcția de expert în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractelor civile încheiate, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 34.171 Lei, iar ginerele acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 45.771 Lei", comunica ANI în toamna anului 2015.
În toamna anului trecut, după ce Liviu Dragnea a fost huiduit de protestatari la Hunedoara, Luarenţiu Nistor, deputat PSD şi liderul filialei judeţene, a încercat să îl apere pe şeful PSD. Cum? Înjurându-l pe protestatarul cu pricina: "Tu ești! Un infractor, mai infractor ca oricare. Dă-te dracu'!"