MENIU

Ninsori RECORD în Grecia - autostradă închisă. Imagini spectaculoase - VIDEO

Grecia, lovită de viscol

Grecia este lovită de cel mai sever episod de viscol și ninsori din ultimii 12 ani. Din cauza vremii extreme, mulți oameni au rămas blocați în case. Sunt zone unde temperaturile au coborât până la -20 de grade, zăpada viscolită afectând și traficul, relatează Realitatea Plus. 

Un tronson de autostradă către capitala Atena este închis circulaţiei. Ministerul român de Externe a emis o atenţionare de călătorie. 

Atena a fost acoperită cu o pătură de zăpadă, după ce frontul rece Medea a afectat aproape întreaga ţară. Chiar şi Acropolis şi Parthenonul au fost afectate de stratul de omăt. Şi asta după ce metropola avusese parte de temperaturi neobişnuit de mari.
Autoritățile au anunțat închiderea principalei autostrăzi elene, care duce spre nordul Greciei, ca măsură de precauție.

S-au produs căderi de curent și în Grecia continentală, dar şi pe insulele de pe coasta sa estică. Vântul a doborât copaci peste liniile de înaltă tensiune. Șase oameni au fost recuperaţi din nămeţi. Frontul deosebit de rece rămâne extrem de periculos și își va produce efectele până miercuri, timp în care se mută spre sud, unde afectează insula Creta. 

Mai multe articole despre:
ninsori record grecia autostrada inchisa