Nicușor Dan a precizat că în ultimele zile au fost probleme mai mari decât de obicei din cauză că temperatura a scăzut brusc, iar sistemul nu suportă o creștere rapidă a presiunii deoarece crapă țevile.
”Am avut o situație mai grea în ultimele zile, din cauza diferenței mari de temperatură, iar sistemul de transport este vechi și nu poate suporta schimbări mari de presiune de presiune. O să avem avarii, dar nu ca în ultimele trei zile”, a mai spus Nicușor Dan.
Nicușor Dan, despre problemele la căldură din ultimele zile: "Nu va fi așa toată iarna". Care este situația datoriei Termoenergetica şi RADET către ELCEN
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, astăzi, la începutul ședinței Consiliu General al Municipiului București (CGMB), că locuitorii Capitalei nu vor avea toată iarna problemele pe care le-au avut în ultimele zile cu furnizarea agentului termic, potrivit Agerpres.
Edilul a precizat că la nivelul Primăriei a fost înfiinţat un callcenter pentru a furniza cetăţenilor informaţii despre problemele din reţeaua de termoficare.
Cu acest prilej, Nicuşor Dan a reamintit că a fost semnat un contract de finanţare de 300 de milioane de euro pentru modernizarea unei porţiuni din reţeaua principală de distribuţie şi că există promisiunea semnării unui alt contract, de 200 de milioane de euro, în baza PNRR.
"În ce priveşte situaţia financiară, lucrul cel mai important este că în urma a multiple discuţii pe care le-am avut cu Ministerul de Finanţe, cu ministrul Economiei, cu ELCEN, cu creditorii, cu prim-ministrul, am reuşit să compensăm o parte din datoria de aproximativ 400 de milioane de lei pe care Termoenergetica şi RADET o au către ELCEN. ELCEN, mai departe, a utilizat un alt mecanism de compensare şi, în felul acesta, la începutul anului viitor, ELCEN nu va mai fi în insolvenţă, Termoenergetica nu va mai fi în risc de a intra în insolvenţă şi atât ELCEN, cât şi Municipalitatea, prin Termoenergetica, vor putea aplica pentru finanţare pe bani europeni", a explicat el.
Totodată, edilul a reamintit că priorităţile sale sunt reprezentate de: sănătate, termoficare şi situaţia financiară a Primăriei Capitalei.

Nicuşor Dan a subliniat că în domeniul sănătăţii există o colaborare cu direcţiile de sănătate publică: "Lucrul cel mai important care s-a întâmplat, în opinia mea, este că în momentul acesta anchetele epidemiologice sunt la zi şi deciziile de carantinare şi de izolare se trimit la zi, iar asta şi datorită oamenilor pe care i-am detaşat de la ASSMB la DSP. Testările se fac la zi, şi datorită oamenilor pe care i-am detaşat de la ASMMB către Ambulanţa Bucureşti-Ilfov".