Nicuşor Constantinescu, urmărit internaţional. DNA cere extrădarea baronului de Constanţa. UPDATE
Nicuşor Constantinescu a fost dat în urmărire internaţională. DNA cere extrădarea acestuia pentru a fi judecat, anunţă REALITATEA TV.
Update: Contactat de gândul, Nicuşor Constantinescu a declarat că acţiunea DNA este ilegală. "Este ilegală, împotriva Convenţiei de la Haga din 1961, privind autenticitatea documentelor apostilate de fiecare ţară semnatară. Am obţinut de la Curtea de Apel Bucureşti dreptul de a părăsi ţara începând cu 12 iunie 2014."
Nicuşor Constantinescu este cercetat în mai multe dosare pentru fapte de corupţie.
Consiliul Judeţean Constanţa a transmis presei un nou raport medical privind starea de sănătate a lui Nicușor Constantinescu, semnat de doctorul Şerban L.Cocioabă, medic generalist la Clinica Medical Metamorphosis din New York, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Din punctul meu de vedere, vâzând dosarul medical al pacientului Constantinescu, nu recomand transportul acestuia în România. Transportarea pacientului pe distanţe lungi poate pune în pericol viaţa pacientului şi poate anula toate eforturile medicale făcute până acum pentru salvarea vieţii acestuia", se arată în documentul semnat de medicul Şerban L.Cocioabă.
CJ Constanţa mai precizează, în comunicatul de presă, că toate documentele medicale privind starea de sănătate a lui Nicuşor Constantinescu sunt autentificate prin Apostila Convenţiei de la Haga, aceasta garantând recunoaşterea lor oficială prin lege.
În 1 iulie, CJ Constanţa susţinea, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că scrisorile medicale de la spitalul unde este tratat Nicuşor Constantinescu arată că acesta nu poate fi transportat în ţară şi că neefectuarea terapiei îi poate pune viaţa în pericol, actele fiind autentificate prin semnătură, ştampilă şi timbru sec de un notar din Baltimore.