Nicolae Ciucă, la doi ani de când a fost ales președinte PNL: Sunt mândru de faptul că partidul nostru are curajul de a lăsa diferenţele deoparte şi de a porni într-o misiune comună
Nicolae Ciucă a transmis, joi, la împlinirea a doi ani de când a fost ales preşedinte al PNL, că este mândru de faptul că partidul are curajul de a lăsa diferenţele deoparte şi de a porni într-o misiune comună, cu scopul de a dezvolta România, indiferent cine le sunt aliaţii.
”Acum doi ani, am fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, în slujba României şi a românilor. Votul pe care l-am primit la Congresul de la începutul lui aprilie 2022 mă onorează, în fiecare zi. Motiv pentru care, de atunci, iau decizii bazate pe ceea ce este bine pentru partid, pentru oameni şi pentru ţară. Nu a fost o perioadă uşoară, iar testele electorale din următoarele luni vor defini PNL, dar şi România, pentru anii care vin”, a scris preşedintele PNL pe Facebook.
Nicolae Ciucă afirmă că a intrat în politică în 2019 pentru a construi.
”România de atunci suferea de instabilitate politică şi de multiple crize. Ca general, nu am luat mereu decizii uşoare. Şi niciodată bazate pe orgoliu. Îmi respect în continuare jurământul dat ca militar, iar, pentru mine, obiectivele ţării sunt întotdeauna mai presus de orgoliile personale sau de partid”, subliniază Ciucă.
Liderul PNL arată că ”configuraţia actualei guvernări şi formula în care intrăm în alegerile europarlamentare sunt esenţiale pentru stabilitatea şi securitatea României”.
”Sunt mândru de faptul că partidul nostru are curajul de a lăsa diferenţele deoparte şi de a porni într-o misiune comună - cu scopul de a dezvolta România, indiferent cine ne sunt aliaţii”, Nicolae Ionel Ciucă, preşedintele PNL.