MENIU

Nicolae Ciucă: „Industria românească poate redeveni motorul economiei prin Planul ‘România Produce’”

Nicolae Ciucă: „Industria românească poate redeveni motorul economiei prin Planul ‘România Produce’”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a subliniat importanța reindustrializării României prin sprijinul unui plan concret, menit să revitalizeze economia națională. În cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL, Ciucă a solicitat ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, să prezinte planul „România Produce”, un proiect pe care fostul premier l-a anunțat și definit în perioada în care conducea Guvernul. Scopul acestui proiect este de a debloca potențialul economic al României și de a oferi un impuls major industriei naționale.

„Industria românească se poate revigora și poate redeveni un catalizator al economiei dacă primește sprijinul de care are nevoie. I-am cerut ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, să prezinte și în ședința Biroului Politic Național al PNL planul „România produce” - un proiect pe care l-am anunțat și definit de când eram premier - și al cărui scop este deblocarea potențialului economic al țării. Am decis astăzi în coaliția de guvernare să sprijinim, prin acest plan concret, reindustrializarea României.

Proiectul liberal pompează miliarde de euro în economia reală, prin trei programe derulate în următorii ani:
Programul „Reînnoirea industrială a României” are o valoare de 3 miliarde euro și are trei direcții:
Pentru atragerea investițiilor private în economie a fost alocat un miliard de euro. Astfel, proiectele de cel puțin 150 milioane euro vor primi un grant de 30% din valoare.
Prin a doua direcție, se acordă 450 milioane euro pentru sprijinirea industriei cu impact în reducerea diferențelor dintre regiunile țării.
A treia direcție vizează decarbonizarea accelerată a industriei, printr-un sprijin de un miliard de euro.
Al doilea program (250 milioane euro) din planul național va stimula prelucrarea în țară a zăcămintelor. Resursele românești trebuie să fie procesate în țară, asigurând locuri de muncă pentru oameni și o întărire consistentă a exporturilor noastre.
Al treilea program va investi 300 milioane euro în dezvoltarea afacerilor locale. Companiile autohtone își pot crește valoarea și forța pentru deveni relevante pe piețele internaționale.

România este o țară a inovației, a oamenilor curajoși și a oportunităților. Am convingerea ca, printr-un plan de revitalizare, industria țării va fi mai solidă și mai competitivă”, a transmis Nicolae Ciucă.

Mai multe articole despre:
nicolae ciuca romania produce