Nicolae Ciucă, anunț despre salariile din Educație - Se pregătesc investiții masive în școli
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit,marţi la Palatul Victoria cu reprezentanţi ai sindicatelor din Educaţie. La discuţii, alături de ministrul Educaţiei, doamna Ligia Deca, au participat membri ai Cancelariei Prim-Ministrului şi lideri ai Federaţiilor “Alma Mater”, „Spiru Haret”, Sindicatelor Libere din Învăţământ. Principalele teme au vizat salarizarea personalului didactic auxiliar şi nedidactic din învăţământ.
Prim-ministrul a arătat că Guvernul analizează o formulă de abordare salarială unitară şi echitabilă pentru sectorul educaţiei, în corelare cu importanţa strategică acordată învăţământului, arată comunicatul de presă al Guvernului.
Această abordare se înscrie în cadrul de susţinere de care se bucură Proiectul România Educată, reflectată în pachetul Legilor Educaţiei, conform sursei citate.
„Pregătim investiţii masive din PNRR pentru ca toate şcolile din România să beneficieze de dotări moderne, atât în clase, cât şi în laboratoare sau ateliere de practică. Valorea totală a fondurilor alocate este de aproape un miliard de euro, bani aflaţi la dispoziţia ţării noastre în următorii trei ani. Alocăm Educaţiei pentru anul următor cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani - aproximativ 50 de miliarde de lei”, a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit sursei menţionate.