MENIU

Nicolae Ciucă a inaugurat piaţa agroalimentară din Şimleu Silvaniei. Președintele Senatului a cumpărat mere și ceapă

Piaţa agroalimentară din Şimleu Silvaniei, un proiect în valoare de aproximativ opt milioane de euro, a fost inaugurată, vineri, în prezenţa preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Lucian Bode, a europarlamentarilor Daniel Buda şi Rareş Bogdan şi a autorităţilor locale şi judeţene.

În cadrul unui tur al pieţei, Nicolae Ciucă a cumpărat de la localnici ceapă de Pericei şi mere şi a făcut o adevărată baie de mulţime, discutând şi dând mâna cu numeroşi cetăţeni.

„Trebuie să creăm condiţii umane, civilizate, pentru că acei oameni pe care i-am văzut astăzi că vin aici, la tarabă, cu mâinile crăpate, să nu stea pe timpul iernii în frig, să-şi vândă produsele. Asta este ceea ce trebuie să facă fiecare dintre cei care şi-au asumat responsabilitatea să conducă. Atunci când conduci, trebuie să te gândeşti că îi reprezinţi pe acei oameni. Iar acei oameni au aşteptări şi, într-un mandat, trebuie să facem în aşa fel încât aşteptările lor să fie împlinite", a declarat preşedintele Senatului.

„Piețele au fost dintotdeauna centrele vii ale comerțului în comunitățile rurale, dar și locul unde se deschide dialogul. La Șimleul Silvaniei, piața istorică a fost renovată, iar astăzi, mulțumită administrației liberale de aici, oamenii care vin cu mâinile crăpate de muncă nu mai trebuie să stea iarna în frig sau vara în soare.

Cristian Lazăr este unul dintre cei mai tineri primari din țară și a demonstrat tuturor că se poate, atunci când există colaborare între primărie, Consiliul Județean și guvern. Îl felicit pentru rezultatele care se văd astăzi în toată comunitatea.

Am văzut aici bucuria sinceră a oamenilor pentru noua piață, dar eu îmi doresc ca aceasta să fie o normalitate în toate localitățile României. Producătorii locali trebuie să primească tot sprijinul autorităților, pentru că promovarea produselor românești este garanția că pe mesele noastre ajung alimente proaspete și de calitate, direct din inima satelor și a orașelor”, a spus Nicolae Ciucă.

Primarul din Şimleu Silvaniei, Cristian Lazăr, a precizat că, în opinia sa, este cea mai frumoasă şi modernă piaţa agroalimentară din Transilvania, urmând să deservească aproape jumătate de judeţ.

Noua clădire a fost realizată pe amplasamentul principalei pieţe a oraşului, proiectul fiind demarat în 2020. Suprafaţa totală a amplasamentului este de 2.720 de metri pătraţi, din care suprafaţa de expunere produse este de circa 8.000 metri pătraţi.

Mai multe articole despre:
nicolae ciuca simleu silvaniei piata