MENIU

Nicolae Ciucă: 12,5 miliarde vor fi virate pentru plata pensiilor recalculate

Nicolae Ciucă: „12,5 miliarde vor fi virate pentru plata pensiilor recalculate

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat joi, la finalul ședinței Biroului Politic Național, că ministrul de Finanțe a prezentat asigurarea fondurilor necesare pentru pensiile recalculate.

„Ministrul de Finanțe a venit și a prezentat asigurarea fondurilor necesare pentru Casa de pensii. Astfel, 12,5 miliarde de lei vor fi virate Casei de pensii pentru a efectua la timp plata pensiilor, conform noii legi.

De asemenea, ținând cont de nevoia de dezvoltare la nivelul comunităților locale, vor fi asigurate 2 miliarde de lei pentru plata facturilor restante”, a declarat liderul liberal.

 

„E important de subliniat că PNL continuă să asigure tot ce ține de prioritățile noastre față de mediul de afaceri. În acest sens, ministrul de Finanțe a venit și a propus măsuri în ce privește continuarea demersurilor pentru asigurarea unei colectări cât mai bune a veniturilor la bugetul de stat, dar și sprijinirea mediului de afaceri.

Deci în ce privește plata datoriilor deja existente, care se ridică la peste 70 de miliarde, am considerat că e cât se poate de important ca pentru cei care și-au plătit datoriile la timp să existe măsuri care să recunoască ce au făcut dânșii în acest sens. Va fi asigurat un procent de 3% sub formă de bonusuri fiscale, pe care le pot folosi în investiții și plata datorilor anul viitor.

De asemenea, pentru a asigura colectarea acestor datorii, la Ministerul de Finanțe s-a identificat o soluție prin care cei care nu și-au plătit datoriile și le vor plăti până pe 25 noiembrie să beneficieze de o anulare a accesoriilor în valoare de 100%. Ca atare, din estimarea ministrului de Finanțe, există posibilitatea ca din circa 60 de miliarde de lei să se colecteze circa 20-25% din această sumă”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

PNL reiterează angajamentul pentru reforma pensiilor și neimpozitarea pensiilor sub 3000 de lei

Mai multe articole despre:
ciuca bani pensii