Nicolae Bănicioiu, anunţ cumplit: Numărul celor in stare gravă şi critică este foarte mare
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că pe lângă cei 35 de pacienţi în stare foarte gravă, care se zbat între viaţă şi moarte, numărul răniţilor care sunt în stare gravă şi critică este foarte mare, apropiindu-se de 80-90 de pacienţi.
"Comunicarea cu pacienţii este buna, speram noi mai bună,cat mai buna dar va dati seama, relatia este între medici si pacienţii care sunt in stare foarte gravă. Vă spuneam că sunt 36 de pacienţi în spitale care sunt în stare foarte gravă, dar pe lângă aceştia, numarul celor gravi si critici este foarte mare, 80-90. Mai există un singur pacient la Spitalul de Arşi care nu este identificat", a afirmat Nicoale Bănicioiu.
Cei mai mulţi au arsuri de gradul 1, 2 şi 3 pe suprafeţe mari ale corpului. În total, peste 180 de răniţi au ajuns la 12 spitale din Capitală, peste 160 au rămas internaţi. 52 de răniţi sunt în continuare internaţi la Spitalul de Arşi din Capitală şi la Spitalul Universitar. Zece dintre ei sunt în stare foarte gravă.
"Prognosticul este destul de rezervat şi de prost pentru că au arsuri întinse ca suprafaţă corporală dar mai urât au arsuri de extremitate cefalică şi cu mare probabilitate arsuri de căi aeriene", a spus ADRIAN STĂNCULEA, purtător de cuvânt Spitalul de Arşi.
La Spitalul Universitar, zece pacienţi sunt internaţi în secţia de terapie intensivă. Ei sunt în stare critică. Şase răniţi sunt internaţi în unitatea de primiri urgenţe, iar opt în secţia de chirurgie plastică.
"Arsurile sunt nişte leziuni evolutive, deci starea se poate modifica de la oră la oră. Noi facem tot posibilul să acordăm şi sprijin psihologic atât pacienţilor care sunt conştienţi cât şi rudelor. E un moment foarte dificil, e un moment greu. Noi nu ne-am mai confruntat cu un astfel de moment pentru că până la urmă şi pentru noi e un efort, sunt pacienţi foarte gravi", a spus CĂTĂLIN CÎRSTOIU, manager Spitalul Universitar.