MENIU

Nichita, în vizorul UNJR care solicită sesizarea IJ: "Afirmațiile sunt de o gravitate excepțională"

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a solicitat, duminică, printr-un comunicat de presă, CSM să sesizeze Inspecția Judiciară pentru a verifica dacă afirmațiile președintelui PSD Iași, Gheorghe Nichita, au afectat independența justiției. UNJR arată că solicitarea vine în contextul în care mai multe site-uri de știri au publicat, vineri, o afirmație a lui Gheorghe Nichita, făcută în cadrul unei ședințe PSD, despre protecția acordată de serviciile secrete în fața legii.

"Aceste afirmații sunt de o gravitate excepțională, transmițând opiniei publice ideea că dosarele în care sunt anchetate fapte de corupție pot fi 'rezolvate' cu sprijinul serviciilor secrete", se precizează în sesizarea făcută de către UNJR.

Uniunea Judecătorilor consideră că "este imperativ ca astfel de declarații să facă obiectul cercetărilor efective ale Inspecției Judiciare.

"Impactul acestora asupra opiniei publice este unul cu deosebire puternic, în contextul în care survine într-un spațiu public în care ideea implicării serviciilor secrete în actul de justiție dincolo de limitele legii a transpărut, cel puțin la nivel de aparență, din chiar declarații ale reprezentanților acestor structuri", punctează UNJR.

Judecătorii arată că este vorba de afirmații extreme de concrete privitoare la implicarea serviciilor secrete în actul de justiție.

UNJR amintește în scrisoarea către CSM că în 30 aprilie, într-un interviu acordat unui site, generalul Dumitru Dumbrava declara că SRI nu se retrage din "câmpul tactic" odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, ci își menține "atenția sau interesul" până la soluționarea definitivă a cauzei, afirmație explicată ulterior de către directorul Serviciului Român de Informații prin aceea că sunt urmăriți "judecători, procurori, care pe drum au uitat că servesc statul român și au avut alte preocupări decât a servi statul român".

"Aceste declarații, ce au născut ideea supravegherii magistraților de către serviciile secrete, pentru a garanta 'corectitudinea' judecătorilor, au vulnerabilizat actul de justiție și au permis perpetuarea unor astfel de idei, precum cele ale domnului Gheorghe Nichita, transmise publicului în scopul diminuării încrederii în anchetele penale ce îi vizează", au arătat judecătorii în scrisoarea lor.

Lider PSD: Gheorghe Nichita "ar trebui să facă un pas înapoi" din cauza problemelor cu justiția

 

UNJR precizează că "o justiție puternică este una care apare în ochii publicului ca atare, reacționând ferm și imediat la derapajele ce îi știrbesc independența, indiferent din partea cui ar veni".

Judecătorii susțin că afirmațiile lui Gheoghe Nichita impun un răspuns imediat din partea CSM, pentru a clarifica opiniei publice limitele legale în care se derulează cooperarea justiție-servicii secrete.

În contextul discuției despre relația justiție-servicii secrete, judecătorul Dana Gîrbovan, președinte UNJR, va fi prezentă luni în fața plenului CSM pentru a susține cererea de clarificare a termenului de "câmp tactic" în viziunea SRI când vine vorba de justiție.

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 24 august are șansa și datoria de a reveni asupra problemei legate de lămurirea înțelesului noțiunii de 'câmp tactic', având obligația de a defini exact activitățile efectuate de serviciile secrete în legătură cu actul de judecată după sesizarea instanței", a afirmat judecător Dana Gîrbovan.

Nichita, dezvăluiri șocante: "A eşuat lamentabil ca om politic. L-am dat dat afară din partid"

 

Potrivit acesteia, reprezentanții asociațiilor profesionale vor fi prezenți luni la sediul CSM, începând cu ora 12,30 pentru a susține importanța ca astfel de hotărâri să fie luate nu pe baza unor note secrete, ci sub semnul transparenței depline și a cooperării oneste.

"În relația justiție-servicii secrete nu este loc de interpretări și supoziții, orice ambiguitatea afectând prin ea însăși independența justiției și încrederea publicului în aceasta", a conchis președintele UNJR.

Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din funcția de primar al Iașiului în urmă cu trei luni, după ce procurorii DNA au început să îl cerceteze penal.