Nereguli grave la Radioul Public: ce sumă au încasat membrii comitetului director, fără bază legală
Societatea Română de Radiodifuziune a încheiat, în perioada 2013-2015, contracte civile de prestări servicii cu membrii comitetului director al SRR, prin care aceştia au fost remuneraţi cu 2,46 milioane lei, în condiţiile în care nu există prevederi legale în acest sens, arată un raport pe anul 2015 publicat de Curtea de Conturi.
Mai mult, în perioada 2013-2015, SRR a încheiat cu membrii consiliului de administraţie, cu încălcarea prevederilor legale, contracte civile de prestări servicii prin care aceştia au fost remuneraţi, cu consecinţa prejudicierii bugetului SRR cu suma de 131.000 lei.
"S-a constatat că aceste activităţi, pentru care s-au încheiat contractele civile, s-au suprapus cu activitatea decizională a CA, respectiv cu activitatea membrilor comitetului director şi/sau activitatea salariaţilor SRR (Centrul Cultural Media) ", arată documentul, conform Ziare.com.
De asemenea, în urma încheierii unui contract de prestări servicii tip catering, unei societăţi comerciale i s-a pus la dispoziţie un spaţiu din domeniul public al statului, cu suprafaţă de 130 metri pătraţi, "fără a fi stabilită şi încasată chiria/redevenţă aferentă conform legii, cu consecinţă prejudicierii bugetului de stat cu suma de 281.000 lei, estimată de echipa de control".
În plus, în perioada 2013-2015, Societatea Română de Radiodifuziune nu a înregistrat în evidenţa contabilă toate veniturile realizate, printre care taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, în valoare de 15,9 milioane lei.
Acest lucru a avut "drept consecinţă denaturarea situaţiilor financiare şi a obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în speţă impozit pe profit, în suma estimată de 2,54 milioane lei, precum şi dobânzi, penalităţi sau majorări de întârziere, după caz, în suma de 985.000 lei", se precizează în raport.