MENIU

Nereguli financiare de 27,5 miliarde lei în instituţiile statului, găsite de Curtea de Conturi

Raport al Curţii de Conturi

CURTEA DE CONTURI. Prejudicii în valoare de 1,6 miliarde de lei şi nereguli constatate în valoare de alte 27,5 de miliarde de lei. Acestea sunt, în mare, rezultatele auditului efectuat de CURTEA DE CONTURI în instituţiile statului în 2012. Pagubele au crescut cu mai mult de o treime într-un singur an, transmite Realitatea TV.

CURTEA DE CONTURI. Structurile CURŢII DE CONTURI. au efectuat în 2012 peste 2.600 de acţiuni de verificare. Au fost controlate 2.233 de instituţii, de la Ministerul Finanţelor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare, până la companii naţionale, instituţii bancare şi regii autonome.

CURTEA DE CONTURI. În cazul unor insituţii a fost nevoie de două sau chiar mai multe controale. Iar rezultatele sunt în linie cu performanţa foarte slabă a economiei româneşti.

CURTEA DE CONTURI. Misiunile de audit financiar, cele care verifică felul în care s-au cheltuit bugetele intituţiilor statului, arată că din 1.638 de controale efectuate s-au emis doar 73 certificate de conformitate. Adică, în doar 4,5% dintre institutiile verificate banii bugetaţi au fost cheltuiţi corespunzător. Nu e de mirare, deci, că nivelul prejudiciilor a fost calculat la 1,6 miliarde de lei.

CURTEA DE CONTURI. Tot în timpul misiunilor de audit au mai fost constatate nereguli financiar-contabile, estimate la nu mai puţin de 27,5 miliarde de lei. Vorbim, cel mai adesea, de erori în evidenţele contabile sau în cele fiscale, şi, nu în ultimul rând, de erori de patrimoniu.

Cele mai frecvente constatări sunt legate de proiectele de buget ale instituţiilor publice, care au fost fundamentate în mod nerealist, şi de deciziile privind alocările banului public. Sumele respective NU sunt împărţite pe priorităţi şi, de multe ori, depăşesc sfera de activitate a intituţiilor în cauză.

Auditorii de la CURTEA DE CONTURI vorbesc în raport şi despre managementul incorect şi ineficient al fondurilor publice. Astfel s-au descoperit mii de cazuri în care au fost plătite servicii neexecutate sau cantităţi mai mari decât cele achiziţionate, ori preţurile plătite depăşeau cu mult preţul pieţei.

Nu în ultimul rând, au fost identificate situaţii în care acelaşi tip de servicii a fost decontat de mai multe ori. Şi ca pachetul să fie complet, instituţiile statului se lovesc de încă o problemă: multe sisteme informatice din aparatul administrativ NU sunt compatibile între ele, de aici multe din neregulile descoperite în sectorul financiar-contabil.