Nelu Tătaru, plan nou pentru asimptomatici: Persoanele infectate, fără simptome, tratate la domiciliu
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că în următoarele săptămâni s-ar putea ca persoanele asimptomatice, infectate cu noul coronavirus, să fie tratate la domiciliu.
„Urmăream acest lucru încă de acum patru săptămâni în contextul în care creștea numărul de cazuri. Gândind că atunci când avem 40-50% la nivelul spitalelor suport, deci cele de peste fază I, fază II, să putem da asimptomaticii sau cei cu simptome ușoare acasă, dar printr-un spațiu intermediar, în spitalele de campanie sau anumite spații în care cei care așteaptă un test negativ să rămână acolo până ar putea ajunge acasă, unde aveau familie numeroasă, copii, persoane peste 65 de ani sau nu aveau locuință”, a declarat ministrul Sănătății.
„Având în vedere scăderea numărului de cazuri și asanarea unor focare, s-a luat decizia să rămânem în continuare la acest nivel. E posibil ca de săptămânile viitoare să trecem toți asimptomaticii la domiciliu, sub tratament. Dacă cineva poate demonstra că are condiții pentru efectuarea izolării la domiciliu, poate evita spațiul tampon. Avem un plan pentru o astfel de decizie”, a susținut Tătaru.