MENIU

Negocierile PNL-PSD-UDMR, ANULATE. Mărul discordiei, numele viitorului premier

Florin Cîțu și Marcel Ciolacu

Negocierile privind programul de guvernare au fost anulate, la finalul unei scurte întâlniri între liderii PNL, PSD și UDMR, a anunțat Realitatea Plus. Motivul impasului este, potrivit sursei citate, dezacordul privind numele de premier cu care cele 3 formațiuni ar trebui să se prezinte la Palatul Cotroceni.

Întâlnirea ar fi durat mai puțin de o jumătate de oră, iar liderul PNL, Florin Cîțu și cel al PSD, Marcel Ciolacu, s-ar fi dus la sediile de partid să anunțe rezultatul.

Liderii celor 3 partide trebuiau să discute în cursul după-amiezii detaliile programului de guvernare, după ce ar fi convenit problema legată de funcția de premier.

Scenariul convenit în principiu era cel al unei guvernări rotative în postul de premier, iar social-democrații au solicitat ca ei să dețină primii acest post.  Pe de altă parte, PNL ar dori să-l renominalizeze pe Florin Cîțu.