MENIU

Negocierile pe tema Brexit-ului, pe ultima sută de metri. Zile decisive în perioada imediat următoare

Negocierile pe tema Brexit-ului, pe ultima sută de metri

Viitoarele zile vor fi decisive în negocierile privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit, le-a transmis ambasadorilor statelor membre pe lângă UE, miercuri, negociatorul-şef al Uniunii pentru Brexit, Michel Barnier.

După reuniunea Comitetului reprezentanţilor permanenţi, mai mulți ambasadori prezenți au declarat că negocierile sunt în impas din cauza subiectelor privind pescuitul, garantarea concurenţei loiale şi modalităţile de soluţionare a unor viitoare diferende comerciale.

Unul dintre diplomați, sub rezerva anonimatului, a precizat că Barnier, care a declarat că negocierile ajung într-un moment ”al ultimei şanse”, nu a specificat o dată până la care acordul cu Londra trebuie să fie convenit, dar avansarea discuţiilor devine crucială.

”Un progres rapid este crucial. Trebuie să se ajungă la un acord în câteva zile dacă Parlamentul şi Consiliul European intenţionează să îşi încheie procedurile respective înainte de finalul perioadei de tranziţie”, a declarat şi David McAllister, preşedintele Grupului de coordonare al Parlamentului European pentru Regatul Unit.

Reamintim că Marea Britanie a părăsit oficial UE la începutul anului, pe 31 ianuarie, după 47 de ani de apartenenţă la blocul comunitar. Perioada de tranziție ar trebui să expire într-o lună. În această perioadă, relaţiile dintre Londra şi Bruxelles sunt guvernate de legile Uniunii, pentru a le oferi cetăţenilor şi companiilor timp pentru a se adapta.

În absenţa unui acord privind viitoarele relații, din ianuarie 2021 regulile pieţei interne şi ale uniunii vamale ale UE nu se vor mai aplica Regatului Unit, precizează Agerpres. 

La referendumul organizat în iunie 2016, 51,9% dintre britanici s-au pronunțat în favoarea părăsirii Uniunii Europene.