MENIU

NATO, schimbare dramatică de strategie din cauza acțiunilor Chinei - Ce măsuri anunță Statele Unite

NATO

Casa Albă a declarat joi că noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China, inclusiv practicile sale economice, transmite Reuters.

"În urmă cu mai puţin de un an, miniştrii apărării pentru prima dată în cadrul NATO au menţionat China în comunicat", a declarat John Kirby, coordonatorul Consiliului Naţional de Securitate al SUA.

"Aşadar, se bazează pe ceea ce cândva au fost discuţii şi deliberări cu aliaţii despre ameninţarea pe care o reprezintă China la adresa securităţii internaţionale, mult dincolo doar de regiunea indo-pacifică".

Preşedintele Joe Biden pleacă sâmbătă pentru a se întâlni cu alţi lideri ai G7 la reuniunea din sudul Germaniei. Se va îndrepta apoi către Madrid pentru un summit la care se aşteaptă ca NATO să anunţe planurile de extindere a forţelor sale în Europa de Est, iar Washingtonul măsuri pentru consolidarea securităţii europene. 

Mai multe articole despre:
nato china