MENIU

Mutare neașteptată a președintelui Klaus Iohannis: A atacat la CCR legea Educației inițiată de PSD

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a atacat luni la Curtea Constituțională legea care introduce educația online în timpul stării de urgență sau de asediu, informează Administrația Prezidențială.

 

Legea a fost inițiată de PSD și prevede că admiterea la facultate în anul 2020, precum și susținerea tezelor de doctorat, se pot realiza online în 2020.

Motivele sesizării la CCR sunt pe procedură , și nu pe conținut.

Inițial, proiectul prevedea eliminarea calificativelor pentru clasele I - IV, eliminate însă din forma finală adoptată la Senat. Acesta este şi motivul pentru care şeful statului a contestat legea la CCR.

Președintele reclamă că nu a fost respectat principiul bicameralismului în modul de adoptare a acestei legi, pentru că forma adoptată de Camera Deputaților a fost complet modificată în Senat.

Proiectul inițiat de senatori PSD a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor pe 7 octombrie 2019, a ajuns în Senat pe 14 octombrie 2019 și a fost adoptat pe 15 aprilie 2020, cu un număr de 8 amendamente admise, potrivit raportului Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport.

„Prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să analizeze, să dezbată și să hotărască asupra soluțiilor legislative nou introduse de Camera decizională. Apreciem că, în cazul de față, Senatul a realizat o modificare de ordin cantitativ care, prin ea însăși, este de natură să determine încălcarea principiului bicameralismului, deoarece aceasta este însoțită de modificări de concepție a reglementării. (...) În forma adoptată, Legea pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 nesocotește principiile constituționale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament”, se spune în comunicatul de presă de la Președinție.

Al doilea aspect reclamat este ce legat de intrarea în vigoare a legii. Constituția prevede că legea trebuie să intre în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, în timp ce legea adoptată de Senat prevedea că intrarea în vigoare are loc în ziua publicării, potrivit art. 78 din Constituție: „faptul că legea va fi pusă în aplicare la o dată anterioară intrării ei în vigoare este de natură a aduce atingere art. 78 din Constituție”