Potrivit unui martor care a ajuns la fața locului la scurt timp după accident, „după o curbă, vehiculul a lovit un parapete de beton, s-a dus în șanț și s-a învârtit, sfârșind cu fața în direcția opusă celei care circula. Unul dintre pasageri a fost proiectat prin parbriz, direct în șanț. Un al doilea ocupant a fost rănit pe bancheta din spate, iar șoferul, cel mai tânăr dintre toți, a ieșit din mașină fără răni vizibile", a explicat martorul, potrivit stiridiaspora.ro.
În încercarea de a salva viața românului care a fost proiectat prin parbriz, a fost solicitată intervenția unui elicopterul INEM-Sul, însă bărbatul a murit până la sosirea salvatorilor, care nu au putut decât să confirme decesul românului de 44 de ani.
Echipajul de prim-ajutor a reușit să acorde ajutor medical celeilalte persoane rănite grav, care a fost transportată ulterior cu ambulanța la spital.
Șoferul care a părăsit vehiculul pe propriile picioare a refuzat asistența medical. Cadavrul românului decedat a fost transportat la morgă, pentru autopsie.