Multă lume face asta, dar s-a dovedit că efectul e şocant: creşte riscul apariţiei Alzheimerului
Studiile anterioare au sugerat că lipsa odihnei creşte nivelul proteinelor de tipul beta amiloid sau tau regăsite şi la oamenii bolnavi de Alzheimer, până în prezent nu era cunoscut ce aspect era în spatele creşterii nivelului de proteine. Într-un nou studiu, cercetătorii au concluzionat că principalul factor este lipsa calităţii somnului, însă şi trezirile bruşte în timpul somnului adânc joacă un rol important, informează The Guardian.
,,Studiul sugerează că somnul adânc este important doarece scade nivelul de amiloizi în timpul nopţii,'' afirmă Yo-El Ju, neurolog în cadrul Universităţii St. Louis din Washington. ,,Consider că lipsa odihnei calitative pe o perioadă lungă de timp poate duce la creşterea riscului de apariţie al Alzheimerului,'' adaugă el.
În cadrul studiului a fost implicat un grup de participanţi sănătoşi cu vârste cuprinse între 35 şi 65 de ani, care au fost supuşi unor teste diferite. În ambele experimente, participanţii au completat un jurnal privind nivelul odihnei pe o perioadă de cinci zile până la 2 săptămâni, perioadă în care au purtat şi senzori de urmărire a mişcării în timpul somnului.
În cadrul nopţii petrecute în laborator, undele cerebrale ale voluntarilor au fost analizate, iar în următoarea dimineaţă subiecţii au fost supuşi unei puncţii lombare. Rezultatele conform datelor furnizate de cei 17 participanţi sugerează că întreruperea somnului adânc are un impact considerabil asupra nivelului de amiloizi.