MENIU

Mugurel Florescu, fost şef al parchetelor militare în anii '90, audiat în Dosarul Mineriadei

Generalul Mugurel Florescu, fost şef al parchetelor militare în anii '90, este audiat la Parchetul General în Dosarul Mineriadei.

Ion Iliescu, președintele României în perioada 1990-1996 și 2000-2004, şi Petre Roman, premier între anii 1990 și 1991, s-au prezentat, luni, la Parchetul General, pentru a fi audiaţi în dosarul „Mineriada”. Cei doi au calitatea de inculpaţi, iar procurorii militari au dispus, în cazul lor, extinderea urmăririi penale.

La plecare Petre Roman a declarat că a fost chemat "degeaba". Ion Iliescu nu a vrut să dea nicio declarație.

Pe 23 octombrie 2015, generalul Mugurel Florescu spunea că are calitatea de suspect în dosarul Mineriadei, dar în niciun caz el nu este vinovat de ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990, arătând că, după ce a fost eliberat din funcţie, de trei ori s-a încercat să i se ia viaţa trei, fiind "atentate clare" ale "sistemului"

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 au fost, astfel, reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, mai multe victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.

Într-o decizie din 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stipulat că România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei şi să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Mai multe articole despre:
audieri dosarul mineriadei Mugurul Florescu