MENIU

Mugur Isărescu ar putea rămâne fără funcție. Guvernatorul BNR, venit lunar URIAȘ: câștigă cât 30 de salariați

Mugur Isărescu / Foto: Inquam Photos

Mugur Isărescu ar putea să nu mai fie guvernatorul BNR, odată cu adoptarea legii care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. 

Proiectul de lege care se află acum în Parlament le permite angajaților din sectorul public să își continue activitatea, la cerere, însă numai până la vârsta de 70 de ani. 

Inițiativa nu prevede, însă, ce se întâmplă cu persoanele care trec de această vârstă. 

Șase din nouă membri ai conducerii BNR, printre care și Mugur Isărescu, au peste 70 de ani. În acest context, guvernatorul a trimis Parlamentului o scrisoare în care cere ca membrii Consiliului de administrație al Băncii să fie exceptați de la lege și să își poată continua activitatea în cadrul instituției. 

Guvernatorul BNR, venit lunar URIAȘ: câștigă cât 30 de salariați

Cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume, Mugur Isărescu, are venituri de 20.000 de euro lunar. 

Veniturile sale anuale sunt de aproape 900.000 de lei ca guvernator al BNR, adică circa 75.000 de lei pe lună, la care se adaugă, anual, aproape 30.000 lei ca membru titular al Academiei Române, circa 3.700 de lei din activitatea didactică de la Academia de Studii Economice, plus o pensie de circa 13.000 de lei pe lună. 

Potrivit declarației de avere pe care a completat-o în 2020, el noteaza și bijuterii în valoare de peste 70.000 de euro, la care se adaugă multe alte zerouri provenite din alte proprietăți. De asemenea, notează bijuterii în valoare de aproximativ 73.000 de euro, o colecție de monede în valoare de 60.800 de euro, tablouri și icoane de 26.000 de euro și veselă de argint în valoare de 4.600 de euro.