MENIU

Mowgli din Siberia! Supravieţuire uimitoare a unui copil de 3 ani în pădurile pline de urşi şi lupi

Un băieţel de trei ani a supravieţuit, în mod miraculos, timp de trei zile în taigaua siberiană, anunţul fiind făcut chiar de preşedintele Federaţiei Tuva -o mică republică din Federaţia Rusă, care a scris, pe blog: "Ura! Micuţul Tserin a fost găsit în viaţă!".

Micuţul Tserin Dopchut a fost găsit în viaţă, după ce a petrecut mai bine de 72 de ore în pădurile pline de urşi, lupi şi râuri periculoase din taigaua siberiană.

Tactica de supravieţuire a băieţelului de doar trei ani a constat în faptul că şi-a căutat un adăpost sigur pentru noapte, sub un copac uriaş şi între câteva stânci şi că, în prima zi, a mâncat ciocolata pe care o avea cu el.

Copilul a dispărut chiar din faţa casei, unde se juca cu câinii familiei, într-un moment de neatenţie al străbunicii sale, care îl supraveghea.

Sute de oameni şi elicoptere au participat la căutările ample şi, după trei zile, copilul a auzit vocea unchiului său care îl striga şi i-a răspuns. După ce unchiul său l-a îmbrăţişat, copilul l-a întrebat dacă camionul său de jucărie e în siguranţă acasă. Toţi locuitorii satului din care provine micuţul pregătesc o petrecere şi, scrie Siberian Times, l-au poreclit deja Mowgli.