Motivul pentru care fiul unui cunoscut chirurg a ucis un om
Sorin Ioan Rogia și-a ucis prietenul în vârstă de 27 de ani. Tânărul în vârstă de 27 de ani a fost identificat în Gara din Timișoara de polițiștii de la Transporturi Feroviare. Acesta a mărturisit că și-a omorât prietenul.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a confirmat mandatul de arestare preventivă emis pe numele inculpatului Rogia Sorin Ioan. Potrivit declarațiilor inculptatului, totul a pornit de la discuțiile în contradictoriu în legătură cu concepțiile despre viață și religie, scrie bihon.ro.
„Audiat fiind, inculpatul a recunoscut comiterea faptei și, conform declarațiilor sale, mobilul crimei a fost reprezentat de divergențe în legătură cu concepțiile despre viață și religie avute cu victima. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele”, Maria Cotrau, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Marți dimineața, în cadrul audierilor, inculpatul Sorin Ioan Rogia a recunoscut că și-a omorât prietenul, Radu Cătălin Bogdan.